Patru statui în Maramureș • Avem un sfânt al nostru. Doar că e ceh…

1
1589

Dacă tot se face vâlvă cu noii sfinți ai României, din care câțiva deja contestați ca fiind simpatizanți legionari, ne întoarcem spre Maramureș și constatăm că avem și noi un sfânt al nostru oarecum. L-am mai abordat, dar nu știam că are…patru capele la noi!
Este Sfântul Ioan de Nepomuk. A trăit între 1346-1393, născut în Pomuk din Boemia, actuala Cehia. A studiat la Universitatea din Praga, a devenit vicar și arhiepiscop. În urma luptelor pentru putere între papii Clement al 6-lea și Bonifaciu al 9-lea, unul susținut de regele Wenceslaus al 4-lea, Ioan este torturat și înecat apoi în râul Vltava, aruncat de pe pod. A fost beatificat în 1721, apoi canonizat în 1729. A militat pentru inviolabilitatea confesiunii. A devenit o figură iubită în Europa Centrală, apoi în Americi și în India, statuile sale sunt zeci de mii în întreaga lume, din care 6.000 doar în Cehia. La fel în Austria și Germania, dar și pe teritoriul fostelor posesiuni imperiale. E considerat protector al podurilor și împotriva inundațiilor-înecului, dar la noi e oarecum altfel. Are inclusiv o temă de muzică clasică, Messa Ioan de Nepomuk în G Major, de Gerald Spitzner.
În România are statui monumentale în Timișoara și-n Sibiu. În cel din urmă oraș, “în anul 1948, după instaurarea regimului comunist în România, statuia Sf. Ioan Nepomuk a fost trasă de pe soclu cu frânghii și utilaje grele. Statuia se afla acolo de peste 200 de ani. Statuia Sf. Ioan Nepomuk s-a aflat timp de 39 de ani în curtea Muzeului Brukenthal până când, în anul 1988, la insistențele preotului catolic Otto Nutz, a fost cumpărată pentru suma simbolică de un leu, restaurată și ridicată în curtea interioară a casei parohiale romano-catolice (fostul seminar iezuit)”.
În Maramureș, Ioan de Nepomuk pare a fi mai degrabă acceptat ca un protector al minerilor și al ocnașilor. Nu de alta, dar are patru capele, toate în zone miniere. Una, cea mai monumentală, se află în centrul satului Coștiui, fostă cunoscută exploatare de sare. Se spune că statuia a stat mult timp în subteran, a fost scoasă la lumină odată cu închiderea salinelor și restaurată.
Alta, mai modestă, se află la Ocna Șugatag, la coborârea spre lacurile sărate, ele însele foste cupole de exploatare a sării. În fine, de cealaltă parte a Gutâiului, alte două statui ale sfântului se află în Băița și Nistru, tot în zone miniere, dar cu minerit de metale feroase. O foarte interesantă prezență în Maramureș! Comparativ, sfântul nostru al Maramureșului, Iosif Mărturisitorul, nu are nicio statuie ori capelă, dar îi poartă numele două biserici, seminarul și un centru cultural sighetean.

1 COMENTARIU

  1. Mai avem un sfânt al Maramureșuluii, care e român: Sf. ierarh Alexandru, mucenic și mărturisitor al credinței, Episcop de Maramureș și Mitropolit al Bisericii Greco Catolice (nerecunoscut de autoritățile civile comuniste), mort în închisoarea comunista din Gherla!
    Sa nu uitam sa ii cinstim pe toți sfinții noștri, cu vorba dar mai ales cu fapta si trăirea creștină!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.