Primăria a organizat ultima întâlnire din seria CIVIC, adică întâlniri cu societatea civilă. De această dată, s-a discutat despre viitorul orașului, cum va arăta municipiul nostru în perioada următoare.
„Am inițiat această serie de întâlniri intitulată CIVIC pentru a respecta o promisiune pe care mi-am făcut-o, în primul rând, mie: că voi aduce primăria și societatea civilă împreună în demersul nostru de a dezvolta Baia Mare. Și vom continua să ne consultăm cu experți din toate ariile, vom continua să ascultăm vocea celor care au demonstrat că știu și pot. Le vom prezenta băimărenilor planuri concrete și investiții serioase. Șantierele pe care le deschidem astăzi sunt pentru ca mâine să avem o Baia Mare mai modernă, mai organizată și mai adaptată nevoilor cetățenilor” – a declarat primarul Doru Dăncuș.
Seria întâlnirilor din acest început de an cu societatea civilă s-a încheiat printr-un eveniment esențial: CIVIC-VIITOR. Aici s-a discutat despre cum ar vrea toți să arate Baia Mare în anii care vin și mai ales despre ce trebuie făcut acum pentru a ajunge acolo.
Au răspuns invitației autorității publice locale reprezentanți ai Comisiei de Dialog Economic, Consiliului Consultativ al Tinerilor, Consiliului de Onoare, Consiliilor Civice de Cartier și Cetățenii de Onoare ai municipiului. Împreună cu ei, primăria a analizat proiectele aflate în desfășurare, prioritățile pentru 2025 și nevoile reale ale comunității. La fel ca și la precedentele întâlniri, au fost prezenți și viceprimarii Ionuț Pîrvu și Pap Zsolt, alături de citymanagerul municipiului, Horia Buhan.
SE VEDE CA IN BAIA MARE DE CAND LA CONDUCERE SUNT ASASINII ECONOMICI DE 23 ANI FSN=PSD=UDMR =PNL ORASUL ESTE PLIN DE SANTIERE ,DAR FARA INDUSTRIE ,LOCURI DE MUNCA BINE PLATITE ,SI SUBJUGAREA CELOR DIN SISTEMUL PRIVAT CU TAXE SI IMPOZITE ENORME PANA SI PARCAREA REZIDENTIALA IN CLUJ 120 LEI AN NON STOP ,IAR IN BAIA MARE FLAMANZI CER 300 LEI DE LA 16,30 PANA LA 8 !I N CONCLUZIE FACETI PUTIN PE SUME IMENSE NEJUSTIFICATE 100% !!!
Pe Craica, când încep demolarile, ar fii timpul!!!!
😂🤣 Un oraș fără industrie este ca un om matur fără loc de muncă! Omul rămâne fără un venit , acumulează datorii ,incepe să vândă una alta pentru supraviețuire ,la fel și orașul până intră în faliment ! Baia Mare va deveni o comună! Tineretul pleacă,nivelul de dezvoltare este sub cel din 1989 ,industria e in colaps ,90% forță de muncă necalificată! Vom deveni o comună în regiunea administrată de Oradea .Ce contează ei tot pe acolo vor fi prin palat ,un primar și slugile lui are orice comună! Sper că nu ați crezut că primarul slujește comunitatea ??!🤣
Aramis, Italsofa, Ramira, ATP plus alte sute de firme mici și mijlocii de unde fac parte nu din industrie? Totul este să se vrea sa se muncească ceea ce la unii nu prea li se pare normal, este mai comod sa stea pe ajutoare sociale.
Oare cine iti scrie „declaratiile” pompoase si false in acelasi timp, ca tu, Dancus, esti un prostalau si analfabet, pe scurt, idiot!
Du-te dracului si da-ti demisia, ca in curand Baia Mare va fi vanduta catre chinezi sau rusi!!! 😡😡😡