După perioada de pregătire teoretică, 51 de elevi de la școlile de poliție au început ieri, 17 februarie, stagiul de practică la Inspectoratul de Poliție Maramureș.
Este vorba de 39 elevi de la Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca și 12 de la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina.
Până în 1 august, sub îndrumarea tutorilor, viitorii agenți de poliție vor desfășura activități pe linie de ordine publică, în cadrul polițiilor municipale, orășenești, rurale și comunale.
Perioada de practică este doar începutul unui drum, care implică dedicare și integritate, pentru a putea fi parcurs cu succes.