Percheziții în Borșa care vizează braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor

0
57

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea unui procuror, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în orașul Borșa.
Activitățile s-au desfășurat într-un dosar de urmărire penală, 3 persoane fiind cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În cadrul perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat 2 arme de vânătoare, 171 de cartușe, 14 trofee de cervide, precum și alte obiecte de natură a proba activitatea infracțională.
În urma probatoriului, un bărbat, în vârstă 37 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, în timp ce față de doi tineri, de 15 și 34 de ani, a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.