Nu mă arunc să tulbur apele mai mult decât sunt ele agitate. Fac parte dintre cei care doresc să alunge haosul din preajmă. Caut oaze de liniște și înălțare, dar nimeresc în câmpiile dezordinii. Eu doar le consemnez fără a pune paie pe foc. Această campanie electorală este mai ciudată decât altele. Candidații la președinție sunt, unii aterizați, alții refistolați. Cei care au venit pe cărări mai curate, deocamdată, nu manifestă vlaga necesară. Apoi, numita lovitură de stat a scos la iveală patimi, multă ură, un limbaj deocheat și vulgar, multă minciună ofensivă, discursuri năpădite de mucegaiul istoriei. Că îți vine să te întrebi în ce țară trăim? Ce regim politic avem în România?
Un președinte a demisionat, unii zic cu întârziere, alții că s-a grăbit, altul a ocupat, prin firul legii, fotoliul de la Cotroceni, sub semnul interimatului. În focul dorinței de putere se vrea schimbarea guvernului. Aud tot mai des voci care pun întrebări năstrușnice. Auziți: „Mai este România un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil? Un stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român?”
Sunt prevederi constituționale luate la întrebări. Această atitudine mi se pare o aventură cu iz de îngrijorare. E adevărat, totul se petrece în moara electorală, dar sunt de luat în seamă. Cum îmi spunea profesorul Constantin Toader, anularea alegerilor din 6 decembrie 2024 a avut efectul unui cutremur, ducând la risipirea multor fantasme. Au început să fie arătate cu degetul fenomene dăunătoare pentru mersul societății. Este pus la zid statul, care este definit ca eșuat, condus din umbră, cu decizii arbitrare, vinovat de distrugerea economiei, înstrăinarea resurselor, favorizarea cheltuielilor fără noimă și mai ales îndatorarea țării pe ani mulți înainte.
Da, clasa politică practică fuga de realitate și a inventat mecanisme ciudate pentru a secretiza dezastrul și a nu ne arăta adevărul. În ultimele luni, realitatea furioasă a început să strige prin vocea prețurilor, facturilor, inflației. Confratele Toader constată că românii s-au trezit cu o țară fără resurse, fără istorie în școală, cu datorii enorme, cu obligația supunerii exagerate față de Bruxelles, cu o justiție samavolnică, cu o armată de mercenari ai intereselor străine. În politică sunt multe ondulații de caracter. Sinceritatea pe care o așteptăm de la candidați este o amăgire pentru noi, cei mulți. În schimb, asistăm la avalanșe de cuvinte urâte între taberele constituite, încolonate în spatele candidaților.
Am ajuns o țară a superlativelor negative, o țară bogată cu oameni săraci. De după perdea apare un economist care ne spune că stăm bine cu țara, să nu fie jelită că suntem pe locul șapte în Europa. Vin alții și dărâmă acest edificiu făcut de primii, și, gata, dezordinea se revarsă peste noi. Apoi, pofta de bani nu cunoaște limite. Când vezi că un general cu trei stele este anchetat pentru lăcomie, o deputată este purtată la audieri, arestată pentru ciudate inginerii imobiliare, îți pui multe întrebări despre profilul moral al unor demnitari. Ne cântă de necaz Tudor Gheorghe: Numai o zi să nu furați și facem rai în Bărăgan! Cam multă preocupare pentru câștigarea puterii și mai puține idei pentru consolidarea economică a țării.
Șocul ultimelor zile a fost convorbirea telefonică dintre Trump și Putin privind războiul din Ucraina și zvonuri privind soarta Europei de Est, în viziunea celor doi lideri. Nu putem fi indiferenți la destinul României în acest context extrem de agitat. Atenție sporită la mărul otrăvit oferit de posibila împărțire a Ucrainei, cu referire la teritoriile locuite de români. Apoi discursul incendiar al vicepreședintelui SUA, J. D. Vance, la Conferința pentru Securitate de la Munchen, unde a spus: „Dacă fugiți de frica propriilor votanți, nu contați pe America!” Apoi a dojenit diplomatic România. Și a spus mai multe domnul Vance, sub forma unei lecții pentru Europa.
Cam aceste întâmplări am întâlnit pe câmpiile dezordinii. Care să fiu sincer, mi-au strecurat în suflet suficiente îngrijorări. De aceea mă uit cu multe așteptări la oamenii politici, oamenii de decizie, care să conducă, cu dibăcie, corabia noastră spre ape mai liniștite.
