Neoficial, este reprezentată de comunitățile românilor răspândite în lumea largă. Statisticile estimează că în străinătate ar fi între 4 – 5 milioane, cu aproximație un sfert din populația țării. În limbajul curent, formează diaspora, termen asimilat de mediul politic, jurnalistic și opinia publică.
Am motive să cred că cifra este exagerată, nerealistă și imposibil de verificat. În urma ultimului recensământ al populației, autoritățile specializate în statistică nu au fost în stare să evalueze câți mai suntem în țară, darămite dincolo sau afară. Grosul diasporei îl formează românii plecați în anii democrației din cauza căderii economiei, reducerii locurilor de muncă și apariției șomajului. Pentru mulți români, mirajul Occidentului a devenit o provocare reală, la care cei interesați au răspuns în moduri diferite. Pentru a nu cădea în extreme și în capcana concluziilor false, migrația poate fi înțeleasă, dar trebuie analizată cu atenție și discernământ, cu părțile sale mai mult sau mai puțin bune. Cu excepția celor puși pe fapte rele, majoritatea diasporei provine din toate categoriile sociale și, în funcție de nivelul pregătirii, prestează o diversitate de meserii și profesii. Cei cu studii superioare, vorbitori de engleză sau alte limbi de circulație internațională, s-au integrat repede în țările adoptive, lucrează în IT, medicină, inginerie, cercetare sau ocupă funcții didactice în mari universități europene sau americane. Mulți dintre cei școliți au dobândit cetățenia, și-au cumpărat case, au copii de școală, care nu mai vorbesc românește. În urma migrației, România a pierdut forță de muncă de înaltă calificare, în care a investit bani grei, ce nu mai pot fi recuperați. Deși formarea unui medic specialist durează cel puțin 9 ani, la plecare, nimeni nu-l întreabă de sănătate, nici de datoria față de țară. Eu cred că membrii consecvenți ai diasporei sunt numai românii plecați cu acte în regulă și reședință permanentă, cu mulți ani lucrați în străinătate. Conform legii, la bătrânețe vor beneficia de pensie, iar după revenirea în țară se vor gândi și la anii petrecuți pe meleaguri străine. Nu fac parte din diasporă cei plecați câteva luni la munci agricole de sezon, unde muncesc la negru și sunt nemulțumiți de condițiile de muncă, cazare și salarizare, oferite tot de români „specializați” în trafic de persoane. În orice condiții, migrația nu generează sentimente de mândrie, laudă, satisfacție, liniște și împlinire sufletească. Fenomenul lovește în principiile familiei tradiționale, pe cale de dispariție. Chiar dacă cele trei generații nu mai stau sub același acoperiș, ca pe vremuri la țară, românilor le-a plăcut să fie aproape, încât la nevoie să se ajute unii pe alții. Într-o familie integră, părinții trebuie să fie împreună, iar copiii, alături de ei, nu în grija bunicilor. Care fac parte din alte generații și nu pot oferi educația necesară, impusă de noile vremuri. Degeaba tinerii trimit bani părinților, dacă trebuie să-i îngrijească străinii. Sunt și migranți înrăiți, care nu vin acasă cu anii și nici de părinți nu se mai interesează. În spațiul public, pe seama celor din diasporă circulă și informații ce trebuie judecate cu obiectivitate. Cică economia României ar depinde de banii românilor din străinătate, altfel țara se duce de râpă. Este adevărat, de pe urma lor a avut de câștigat industria materialelor de construcție și în zonele turistice, cea ospitalieră. De la podul de peste Someș din Ardusat, până la Ariniș, pe o distanță de câțiva km sunt 5 depozite pline ochi cu materiale de construcții. În ideea că vor reveni acasă, diasporenii din zonă și-au construit case noi în stil occidental. Alții din zona Codru cumpără pământ și gospodării la prețuri derizorii, pe care în luna de concedii le renovează și modernizează, mai ales că în zonă sunt șanse de introducere a gazului. Cei cu dragoste față de agricultură cresc animale, iar în gospodării procesează produsele și prin magazine mici le vând localnicilor la prețuri accesibile. În mediul urban, cei plecați cumpără apartamente pe care le închiriază la prețuri piperate. În Maramureșul istoric, și-au construit pensiuni unde lucrează membrii familiei. Deși micile investiții reflectă aspectele pozitive ale migrației, trebuie făcută o precizare ce exprimă un adevăr incontestabil. Românii plecați dincolo nu câștigă atâția bani, încât în țară să poată investi în fabrici, uzine, în care să lucreze zeci și sute de muncitori. Firește, retribuiți cu salarii decente, fără obligația de a pleca din țară. Pentru toți prezidențiabilii, reindustrializarea țării și readucerea acasă a diasporei au fost teme de campanie electorală eșuate. Repunerea industriei pe picioare necesită investiții masive ale unor corporații mari dispuse ca profitul să fie reinvestit în țară, nu să meargă în străinătate. Din relatările unor români care știu totul ce se întâmplă în țară, reiese că România nu este atractivă pentru investiții, nu prezintă garanție și siguranță, că proiectele pe termen lung vor avea finalitate. Declinul economiei se datorează crizelor politice interminabile, luptei pentru putere, incompetenței, corupției și poziției vulnerabile a României pe plan european și internațional. Nu contează că țara merge pe drumuri înfundate, prioritatea guvernanților e ca România să aibă președinte. Vorba vine, așchia nu sare departe de tăietor, iar viitorul președinte nu poate fi decât emanația poporului.
Prof. Vasile ILUŢ
