IN MEMORIAM DR. FELIX MARIAN (1935 – 2025)

0
101

S-a născut la 23 noiembrie 1935 la Cluj. A urmat școala primară și Liceul „Gheorghe Șincai” la Baia Mare, apoi Institutul de Medicină și Farmacie Cluj – promoția 1961. A fost medic la circumscripția sanitară Groși de lângă Baia Mare, între 1961 – 1966.
A urmat un curs de specializare Medicina Muncii la București (1966 – 1967), profesând în această specializare peste 55 de ani ca Medic secundar la Inspectoratul Sanitar de Stat Maramureș din 1967, Medic specialist la I.S.S. Maramureș Medicina Muncii din 1969, Medic primar din 1992 la Inspectoratul de Poliție Sanitară și Medicină Preventivă Maramureș – șef laborator. Inspector Șef IPSMP (1993 – 1995). Șef Laborator la Inspectoratul de Sănătate Publică (1995 – 2000). S-a pensionat la 1 iulie 2000, dar a continuat să lucreze cu program redus până în 2016, la Direcția de Sănătate Publică a Județului Maramureș.
A participat la numeroase manifestări științifice de profil desfășurate în țară (Baia Mare, Cluj, București, Timișoara, Iași, Sovata, Călimă­nești, Bușteni, Arad, Brăila , Sibiu, Predeal, Neptun, Târgu Mureș) și peste hotare (Chișinău).
În paralel cu activitatea profesională a desfășurat o bogată activitate editorială de peste 55 de ani, concretizată în peste 2100 de articole pe teme medicale și din alte domenii, în presa locală, centrală și alte localități (Graiul Maramureșului, Viața medicală, Clujul medical, Sănătatea, Marmația, Pro Unione, Pagini medicale bârlădene, Revista Română de Istoria Medicinei, Biblioteca Septentrionalis și altele).
Colaborator din 1999, redactor, apoi din 2002 a devenit redactor – șef al revistei „Maramureșul Medical” editată de Colegiul Medicilor Maramureș. A făcut parte din Consiliul editorial al revistei „Pagini Medicale Bârlădene”, a fost membru în conducerea Revistei Române „Victor Gomoiu” de Istoria Medicinei, ales în Colegiul de Onoare al publicației „Fântana din Kos” a Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România, membru în colegiul redacțional al revistei „Pro Unione” Baia Mare.
Preocupările sale de cercetare privind Istoria Medicinei și Farmaciei din Maramureș a datat de mai bine de cinci decenii. A publicat în 1997 monografia „Doctorul fără arginți”, urmat de volumul „La început a fost Hipocrate” în anul 2000, apoi „Medici și farmaciști din Maramureș” în 2006, toate la Editura „Gutinul” Baia Mare, urmate de „Acei oameni în alb” în 2013, „Ani de viată pentru viață” în 2018, și „În slujba semenilor” 2024 apărute la Editura „Eurotip” – Baia Mare. A mai semnat textul în limba română al albumului „Baia Mare – Impresie și culoare” apărut în anul 2010.
A participat activ la congrese, reuniuni naționale de Istoria Medicinei în țară (București, Iași, Sebeș- Alba, Suceava, Roman, Brașov, Tulcea, Constanța, Craiova) și străinătate (Budapesta). A organizat la Baia Mare în iunie 2013 a XLIII-a Reuniune Națională de Istoria Medicinei cu participare internațională (Germania, Marea Britanie, Canada).
Activitate didactică – A fost profesor la Școala Sanitară Postliceală Baia Mare (Istoria Medicinei) între 1972 – 1977, profesor la Școala Sanitară Postliceală „Carol Davila” Baia Mare (Igienă) între 1994- 1995. A fost director și profesor de Igienă la Cursul de surori de Cruce Roșie Baia Mare în perioada 1972- 2007.
Afilieri – Membru al Societății Române de Medicina Muncii, al Asociației Transilvane de Medicina Muncii, membru al Comitetului de Conducere al Societății Române de Istoria Medicinei și membru al Societății Internaționale de Istoria Medicinei, corespondent județean al revistei „Viața medicală”.
A fost membru fondator în anul 2004 al Asociației Medicilor Pensionari din România „Sf. Luca” – Filiala Maramureș, vicepreședinte și apoi președinte al Filialei. Membru de Onoare al Societății Naționale de Cruce Roșie din România. Membru al Consiliului Director Național al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România (SMSPR).
De-a lungul anilor a fost distins cu numeroase diplome pentru activitatea sa.
Doctorul FELIX TEODOR NICOLAE MARIAN și-a încheiat călătoria pământească, într-o frumoasă zi de iarnă, în data de 11 februarie 2025, la Cluj-Napoca (locul unde a vă­zut lumina zilei acum 90 de ani), în ziua Sfintei Teodora Împărăteasă. (prenume predestinat)
Elisabeta MIHAI

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.