Ministrul Educației: „Suntem pe drumul corect” în ce privește dezbaterile pentru planurile-cadru la liceu

0
11

După primele 10 zile de dezbateri privind noile planuri-cadru pentru liceu, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, scrie pe blogul său că „învățăm să dezbatem” și după ce primele propuneri au fost doar critici vehemente, acum „oamenii educației au început să vină cu propuneri tot mai bune și suntem pe drumul corect”.
„Am început astfel să înțelegem filosofia acestor planuri-cadru, și anume nu de a ‹‹scoate›› discipline/ore pentru a reduce simplu încărcarea pe elevi, ci de a reduce centralismul (caracterul obligatoriu) prin unele descentralizări la nivelul școlii și la nivelul deciziei elevilor (caracterul opțional). Așadar, demersul înseamnă de fapt încurajarea unui registru opțional mai consistent, în care să ținem cont și de alegerile școlilor și ale elevilor (nu doar ale ministerului), pentru a personaliza educația. Rămâne de văzut cât se va descentraliza, în această formă unii considerând că este prea mult, alții că este prea puțin”, scrie Daniel David.
Ministrul Educației a mai spus că a cerut specialiștilor de la toate disciplinele „să gândească modele noi, nu doar număr de ore, în forma actuală lucrurile nefunc­ționând bine, în condițiile în care școala produce prea mult analfabetism funcțional pentru secolul XXI… Chiar nu se mai poate așa! Este clar că aerisirea curriculumului trebuie să se facă apoi și la nivel de programe, aici gândindu-mă deja la impunerea unui procent din orele alocate disciplinelor care să fie dedicat doar consolidării, activităților remediale și transferului de cunoștințe în viața reală”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.