Asociația ASSOC a primit vizita unei delegații din Franța, ocazie cu care au avut loc și discuții referitoare la bunele practici pe segmentul de servicii sociale. Cu toate că țara noastră mai are de învățat, în același timp sunt necesare și o serie de modificări legislative.
„Bunele practici din Franța în domeniul serviciilor sociale au fost tema discuțiilor care i-au adus la aceeași masă pe oficialii organizației AFEJI și pe cei ai organizației noastre. Cu AFEJI avem o colaborare îndelungată și chiar un parteneriat care presupune și un schimb de informații, context în care în aceste zile găzduim o delegație franceză condusă de directorul general AFEJI, Karim Louzani. Prima întâlnire de lucru a fost una cu multe răspunsuri la problemele din domeniul asistenței sociale din România, dar multe depind de modificări aduse legislației noastre. Florian Sălăjeanu, membru fondator ASSOC, chiar a menționat importanța actualizării prevederilor pentru îmbunătățirea serviciilor.