Zilele trecute, o delegație din Orașul Seini, în frunte cu viceprimarul localităţii, a participat la întâlnirea tradițională organizată în orașul înfrățit Nyírmeggyes din Ungaria.
Toți cei prezenți au avut ocazia să pregătească împreună tradiționala rețetă de „csiga teszta” și să ia parte la o degustare de vinuri locale. Primarul din Nyírmeggyes, Szondi Csaba, a întâmpinat delegația maramureşeană cu ospitalitate și căldură, subliniind importanța acestei colaborări. „Dorim să le mulțumim gazdelor pentru primirea călduroasă și pentru momentele deosebite organizate în cadrul acestui eveniment, și suntem încrezători că legătura dintre cele două comunități va continua să crească și să se întărească”, au precizat ai noştri.