Virozele respiratorii creează tot mai multe probleme și în județul nostru. În săptămâna 27 ianuarie-2 februarie, conform datelor DSP Maramureș, s-au înregistrat 233 de cazuri de gripă. Dintre acestea, 4 au fost confirmate prin teste RT-PCR, 1 caz de gripă AH3 și 3 cazuri de gripă AH1.
Totodată, s-au raportat 2 decese din cauza gripei, iar 30 de persoane au fost internate în spital. În intervalul menționat, s-au înregistrat și 401 de cazuri de pneumonie, iar 108 persoane au fost internate în spital. De asemenea, au fost depistate și 4.227 de infecții acute, iar 46 de pacienți au avut nevoie de îngrijiri spitalicești. Față de aceeași perioadă a anului trecut, s-a înregistrat o creștere semnificativă de îmbolnăviri. Astfel, în perioada 29 ianuarie – 4 februarie, s-au raportat 181 de cazuri de gripă, 3.193 de infecții acute și 265 cazuri de pneumonie.