Noul administrator public al județului Maramureș, Ducu Hotima, a fost prezentat consilierilor maramureșeni în ședința ordinară a forului administrativ din luna ianuarie. De precizat că Ducu Hotima este cunoscut în principal din calitatea sa de artist de folk, așa că noul statut stârnește curiozități în comunitate.
Despre Ducu Hotima, șeful administrației maramureșene, Gabriel Zetea, afirmă că are încredere deplină în ce privește ajutorul acordat pentru ca executivul Consiliului Județean să ducă mai departe fiecare proiect important pentru dezvoltarea județului nostru.
“Un profesionist cu peste 20 de ani de experiență în accesarea și implementarea fondurilor europene, care știe ce înseamnă munca serioasă, strategiile pe termen lung și soluțiile eficiente. Un om pe care vreau să-l susțină fiecare primar, fiecare consilier județean, pentru că Ducu Hotima are toată legitimitatea să mă reprezinte oficial în orice discuție atunci când eu nu sunt în județ. Maramureșul are nevoie de oameni dedicați, iar Ducu este exact omul potrivit la locul potrivit” – a explicat Gabriel Zetea.