Zilele trecute, Primăria Sighetu Marmației a primit vizita unei delegații oficiale din Republica Moldova, formată din vicepreședinții Raionului Sângerei, Ivan Cebotari și Bîrsan Mihail.
Întâlnirea, la care au participat și reprezentanți ai mediului de afaceri care au avut ocazia să discute despre posibile colaborări economice și oportunități de dezvoltare reciprocă, a fost o oportunitate importantă de consolidare a legăturilor între cele două comunități, dar și un bun prilej pentru identificarea de noi perspective de colaborare bilaterală.
În cadrul discuțiilor, s-au conturat inițiative concrete care ar putea duce, în viitorul apropiat, la o înfrățire între municipiul Sighetu Marmației și Raionul Sângerei, o dovadă a deschiderii noastre față de colaborarea cu vecinii din Republica Moldova.