Suntem îndeajuns de îngrijoraţi de liderii actuali ai lumii, ai ţărilor. Dar acceptăm că sunt după chipul şi asemănarea popoarelor lor. Teoretic. Cu un drum, da, am primit mesajele Dvs, inclusiv ale suveraniştilor. Da, dom’le, ce prostii scrie Ruja ăla, în rest ar fi decent ziarul. Noi acceptăm că aveţi dreptul să votaţi cu cine vreţi, daţi-ne şi nouă voie să avem părerile noastre. Şi da, omul Ruja recunoaşte spăşit că întinează măreţele idealuri ale socialismului, că are o problemă cu istoria autohtonă din care lipsesc vreo 1000 de ani, în care minorităţile şi celelalte culte n-au făcut nimic, decât au împilat ţăranul maramureşean. Vă respectăm părerea şi votul, atâta vreme cât şi Dvs procedaţi la fel.
Şi-acum, tema. Ochii la lideri, ochii la popoare, da? Veţi vedea un fenomen interesant, pe care da, îl ştiaţi de pe vremea Revoluţiei Franceze. Poporul are putere. Prima dată, liderii. Ce fac, ce dreg. Putin intră imediat în faliment cu ţara, dar nu negociază cu Zelenski pentru că “e lider nelegitim”, respectiv n-a fugit acum 2 ani când i-a ordonat. Trump vrea al treilea mandat, Erdogan al câtelea vrea el, la fel liderul Belarusiei. Robert Kennedy Jr, alegerea lui Trump pentru ministru al Sănătăţii, are datorii de milioane de dolari, dar are ca speranţe de revenire drepturi de autor la o carte încă nescrisă şi…viitorul mandat de ministru. Psihiatrul şef al armatei ucrainene a fost arestat, el decidea pe bani cine e apt sau nu pentru serviciul militar. Ursula von der Leyen nu va fi urmărită în justiţie pentru achiziţiile masive de vaccinuri. Liderii Ungariei şi Slovaciei nu vor Ucraina în UE, că le-ar ruina lor ţările, zic. Comisarul European pentru Economie susţine că Europa e pregătită să-şi apere interesele economice, cu aluzie la ameninţările lui Trump cu taxele. Şi chiar e simplu. Îmi pui 20% taxe, îţi pun 30% taxe.
Cât despre popor… premierul sârb Vucevic a demisionat după proteste antiguvernamentale masive. În Croaţia, un boicot masiv la cumpărături din cauza scumpirii nejustificate a preţurilor duce comercianţii şi marketurile în pragul falimentului. Liderii amerindieni Navajo au ieşit public şi au spus că administraţia Trump era să deporteze vreo 15 amerindieni! De la ei de-acasă!!! Germanii au răspuns salutului nazist al lui Musk, proiectând pe o fabrică Tesla imaginea, cu mesajul “Heil Tesla”. Aluzie la a se renunţa la a cumpăra maşina. Ucraina ajunge încet la sapă de lemn, a scos la licitaţie pentru…cine-o vrea, 4000 de hectare de teren agricol, în arendă pe 14 ani. Palestinienii se încăpăţânează să se întoarcă acasă după oprirea luptelor, chiar dacă Gaza e acum nu un oraş cât un morman de ruine. Şi ştiţi ceva? Dacă pacea se va face în Ucraina şi se vor recupera teritorii, la fel vor face vecinii în oraşele Severodoneţk, Lisichansk, Rubinje, rase de pe faţa pământului de artilerie. Şi sirienii se întorc încet acasă, între ruine. Să reclădească. Ca să demonstreze Puterea poporului. Vreţi şi ştiri cu “popor ales”? 11.000 de milionari au părăsit Marea Britanie în anii trecuţi de când cu Brexitul şi cu impozitele majore puse averilor lor. Tot un fel de revoltă, o grevă fiscală altfel. Cu popor din zona cenuşie? În timp ce armata americană veghează să nu intre migranţi, se găseşte un tunel secret străvechi dintre SUA şi Mexic, al traficanţilor de droguri, descoperit doar pentru că tâmpiţii au vorbit de el pe TikTok… Deţinuţii români vor putea lucra la şantiere de drumuri şi autostrăzi şi vor fi remuneraţi, plus scăderea pedepsei. Dacă observaţi, nu e o reţetă, un şablon în cele de mai sus. Decât că atunci când ZIC, politicienii sunt zero. Când FAC, fac de obicei rău. Poporul când zice, e slab. Când FACE, e uriaş, imens!