CS Minaur și CSM Sighetu Marmației se întâlnesc într-un nou amical

0
26

Echipele de Liga 3 CS Minaur și CSM Sighetu Marmației se confruntă, sâmbătă, 1 februarie, de la ora 12.00, într-un nou joc amical. Partida va avea loc pe terenul sintetic de la Colegiul Tehnic “Aurel Vlaicu” din Baia Mare. Intrarea suporterilor este liberă.
Pentru băimăreni va fi al treilea meci de pregătire din acest an. CS Minaur a pierdut cu 0-2 partida disputată în deplasare cu FC Bihor Oradea (Liga 2, locul 15) și a câștigat cu 4-2 în Baia Mare în fața echipei Unirea Dej (Liga 3, locul 5 în Seria 7). Golurile echipei antrenate de Constantin Schumacher au fost înscrise de Stănescu, Ciocan (penalty), Batin și Buhai. Sighetenii, în schimb, au jucat un singur amical în 2025. Echipa antrenată de George Zima a întâlnit, tot în Baia Mare, formația Gloria Tăuții Măgherăuș U19. Victoria a revenit sighetenilor cu scorul de 13-1. Dacă Minaur a anunțat doar schimbarea de antrenori, Constantin Schumacher luându-i locul lui Marius Popescu, sighetenii au fost mai darnici cu informațiile la capitolul noutăți. Astfel, la CSM au venit doi jucători, dar au și plecat: fundașul central Gilbert Narh (de la campioana Moldovei, FC Petrocub) și atacantul Raul Topan (format la Gloria Tăuții Măgherăuș). Portarul Iosif Berințan a fost împrumutat la CS Universitar Alba Iulia (locul 3, Liga 3 – seria 7) până la finalul sezonului. De asemenea, Cătălin Șofroni pleacă de la CSM, optând pentru CS Minaur. Liga 3 se reia în 1 martie, cu meciurile din etapa 16. CS Minaur (locul 2) va evolua în fața propriilor suporteri împotriva SCM Zalău, liderul Seriei 10. CSM Sighetu Marmației (locul 6) va juca acasă în compania grupării Crișul Sântandrei, ocupanta locului 3. Din sezonul regular mai sunt de disputat trei etape.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.