Doi vârstnici din Baia Mare trăiesc un coșmar, după ce căsuța în care și-au petrecut întreaga viață a fost mistuită de flăcări. Cu toate că nu au cerut ajutorul nimănui, reprezentanții Asociației Assoc au luat inițiativă, neputând să-i lase în voia sorții pe cei doi bătrânei trecuți de 80 de ani. Astfel, reprezentanții asociației au lansat un apel de ajutor către oamenii cu suflet mare, care sunt dispuși să dea o mână de ajutor.
„Uneori, tragediile lovesc fără avertisment și lasă în urmă doar suferință. Așa s-a întâmplat cu doi vârstnici din Baia Mare, trecuți de 80 de ani, care și-au pierdut casa în urma unui incendiu devastator. Au rămas fără acoperiș deasupra capului, fără haine, fără amintiri, doar cu lacrimile din ochi și hainele pe care le purtau în acea clipă cumplită.
Din 1969, casa lor a fost locul unde și-au crescut copiii, unde au râs, au plâns, au trăit toată viața. Acum, tot ce le-a mai rămas sunt pereții goi ai unei cămăruțe, unde s-au refugiat cu bunăvoința unor oameni de suflet care îi ajută cum pot. Nu au rude în Baia Mare, iar fiica lor, stabilită în străinătate, încearcă acum să ajungă la ei. Acești oameni nu cer nimic… Dar nu-i putem lăsa singuri!
Cum poți ajuta? Oferă obiecte esențiale – pat, saltea (chiar și gonflabilă), pături, perne, lenjerie de pat, haine groase – mărimea L (femeie), mărimea XL / XXL (bărbat), încălțăminte – mărimea 39/40 – femeie, 45 – bărbat, produse de igienă, veselă.
Donează orice sumă pentru a le asigura hrană, haine și medicamente. Dacă o faci direct în contul bancar menționează ca explicație: «ajutor incendiu». Pentru donații și ajutor concret, ne poți contacta la Assoc – fie direct, fie la numărul de telefon 0262 222 226”, spun responsabilii Assoc.
Donațiile pot fi făcute accesând link-ul https://www.assoc.ro/donatii/.