Decizia luată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) luni, 27 ianuarie, atestă că unui șofer i se poate deschide un dosar penal pentru ”conducere sub influența substanțelor psihoactive” dacă analizele atestă că avea acele substanțe în corp. Dar și dacă se demonstrează că prezența substanțelor psihoactive în corp i-au afectat capacitatea de a șofa.
Înalta Curte de Casație și Justiție a pus prag la consumul de droguri la volan la fel ca în cazul alcoolului. Potrivit deciziei de luni, pentru ca o persoană să fie condamnată pentru conducerea sub influența substanțelor interzise nu este suficientă doar prezența acestora în probele biologice ci este necesară o expertiză.
Astfel, România devine țara unde drogurile la volan nu reprezintă chiar 100% un pericol.
De altfel, reclamanții au susținut că simpla prezență a substanței psihoactive în probele biologice, în cantități infime, nu afectează capacitatea de a conduce și, prin urmare, aceștia solicită stabilirea unui prag de la care se poate vorbi de o infracțiune, ca în cazul alcoolului.