Pe parcursul anului trecut, jandarmii maramureșeni au participat la peste 9.000 de misiuni, numărul fiind în creștere față de 2023. Aproximativ jumătate dintre ele au fost misiuni independente.
„În ceea ce privește misiunile executate în anul 2024, jandarmii maramureșeni au desfășurat peste 9000 de misiuni cu un număr însumat de peste 17.000 de jandarmi. Dintre acestea, peste 4.500 au fost misiuni independente, iar celelalte în sistem integrat. Dintre misiunile executate independent, aproape 1.300 de misiuni au fost pe linia asigurării ordinii publice, cu aproximativ 200 misiuni mai multe decât în anul 2023. Pentru acestea au fost mobilizați aproape 9.000 de jandarmi. În mediul montan, s-au executat aproximativ 1.400 de misiuni cu un număr însumat de peste 3.000 de jandarmi. În cooperare cu Inspectoratul de Poliție al județului Maramureș, au fost îndeplinite aproximativ 4.300 de misiuni de menținere a ordinii publice, fiind constituite peste 6.600 de patrule în anul 2024 la nivelul județului Maramureș”, au explicat reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș.
În circa 90 de cazuri, jandarmii au fost chemați pentru a aplana diverse conflicte sau pentru misiuni de salvare și evacuare a unor persoane aflate în dificultate.
„Au fost realizate aproximativ 90 de acțiuni de restabilire a ordinii publice, atât pentru aplanarea unor conflicte, cât și în intervenții de salvare-evacuare a unor persoane care au suferit accidente ori au fost în dificultate în zonele montane. În urma acțiunilor întreprinse s-au constatat peste 300 de fapte de natură penală, dintre care 100 de fapte constatate independent și peste 200 de fapte constatate cu poliția”, au mai precizat reprezentanții instituției.