Ordonanța-trenuleț a stârnit nemulțumiri în rândul angajaților din România. În acest context, la Prefectura Maramureș s-a desfășurat o comisie de dialog social la care au participat liderii principalelor sindicate din județ.
Sindicaliștii maramureșeni semnalează că e nedrept ca salariații din instituții să aibă de suferit, în timp ce parlamentarii beneficiază de aceleași privilegii. Liderii de sindicat atrag atenția că sunt avute în vedere acțiuni de protest. După ieșirea în stradă a polițiștilor, alte categorii de personal sunt decise să protesteze față de inechitățile salariale la care sunt supuși de actualii guvernanți.
„Această practică ce vine din ultimele guvernări, este un eșec și o ineficiență a guvernărilor care au existat. Nu poți să dai o lege a salarizării care nu funcționează, în fiecare an este amendată. Sigur că anul acesta este unul dificil, dar pentru angajații pe care îi reprezentăm fiecare an a fost greu. În fiecare an a apărut această legiferare nedreaptă, injustă, noi am atacat la Curtea Constituțională acele ordonanțe încă din 2022. Încă nu avem termen. Oamenii nu știu la ce să se aștepte, atât în mediul privat, cât și bugetar. Se vorbește de disponibilizări de personal. Nu noi am adus acei oameni, nu noi am politizat funcțiile. Adică dăm vina pe aceiași oameni. Ori avem nevoie de oameni, ori nu avem. E nevoie de mai multă aplecare spre a găsi împreună soluțiile” – a punctat liderul Sindicatului din Administrația Maramureș, Nicolae Mureșan.
La rândul său, liderul Sindicatului Europol, Andrei Pop spune că odată cu aplicarea acestei ordonanțe-trenuleț, polițiștii pierd la salariu între 1.500 și 2.600 lei. De asemenea, liderul Cartel Alfa Maramureș, Florin Hossu, susține că „ceea ce ne doare nu e existența acestei ordonanțe. Problema e că efectele există doar asupra lucrătorilor. Când există o criză într-o țară, atunci toate instituțiile trebuie să se solidarizeze. La Parlament nu există nicio măsură. Nu avem nici în acest moment o lege a salarizării unitare”.
Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder a dat asigurări că revendicările prezentate vor ajunge pe masa guvernanților.