Sâmbătă dimineața, polițiștii din Tăuții-Măgherăuș au fost sesizați că, într-un imobil, din localitatea Băița, a fost găsită o persoană decedată. La fața locului, polițiștii au identificat victima, o femeie, în vârstă de 69 de ani.
La examinarea exterioară a cadavrului s-au constatat urme de violență. Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Întrucât exista suspiciunea comiterii infracțiunii de omor calificat, s-a constituit echipă complexă de cercetare, care sub coordonarea unui procuror a demarat verificări specifice pentru documentarea întregii activități infracționale și lămurirea stării de fapt.
Bănuit de comiterea faptei este un bărbat, în vârstă de 64 de ani, concubinul victimei. Față de acesta s-a dispus continuarea urmăririi penale și măsura internării sale într-un centru medical de specialitate.