Probleme mari pentru asociațiile din Baia Mare, care oferă servicii sociale persoanelor din categoriile vulnerabile. Acestea spun că există datorii neonorate de către primărie, din februarie 2024. Situația a fost adusă în atenția publică de către unul din consilierii locali, Bogdănel Gavra.
”Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială, subvenționează anual asociațiile și fundațiile care oferă servicii sociale pentru băimăreni, fapt realizat în baza Legii 34/1998. În ultimele zile, am fost contactat de mai mulți reprezentanți ai acestor asociații care menționează că sunt în imposibilitatea prestării de servicii, către cei aflați în suferință, din cauză că Primăria nu își onorează contractele semnate. Ca un exemplu cert al refuzului de plată, menționez că ultima lună de prestări decontate de Primărie către asociații este februarie 2024, întârzierea fiind de aproape 1 an, motiv pentru care cer ca suma datorată să fie publicată și asumat de executiv un termen cert de plată. Este dezonorant pentru municipalitatea condusă de primarul Dăncuș Doru să se angajeze prin contract să plătească sumele necesare sprijinirii persoanelor aflate în nevoi, fie vârstnici, fie copiii sau persoane cu dizabilități, iar apoi să treacă 1 an și să nu efectueze plata. Personal, consider că pentru reputația orașului și a comunității, executivul trebuie să plătească toate datoriile acumulate, cu prioritate cele destinate serviciilor sociale prestate și neachitate. Subliniez că beneficiarii acestor servicii nu sunt vinovați de lipsa de responsabilitate a celor care gestionează banii publici”, a declarat Bogdănel Gavra, consilier local în Baia Mare.