La Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, la ceas aniversar, Școala Gimnazială ,,Nicolae Iorga”, reprezentată de director prof. Codruța COZMA și dir. adj. prof. Beata BALINT, a coordonat implementarea proiectului educativ județean ,,Eminesciana…”, cuprins în CAEJ (Ediția a III-a), la inițiativa catedrei de limba și literatura română, reprezentată de prof. Codruța COZMA, prof. Elena HENDRE, Laura HERMAN, prof. Corina RUS, prof. Alina VEREȘ și bibliotecar doamna Titiana TOMOIAGĂ. Astfel, la data de 15 ianuarie 2025, scriitorul Mihai Eminescu a fost omagiat în contextul primelor două activități din proiect, concursul de recitări, „Eminescu și miracolul poeziei” și expoziția de creații plastice inspirate din opera poetului național, „Imagini și chipuri eminesciene”. Expoziția cu lucrările plastice de excepție a fost coordonată de partenerii Palatului Copiilor din Baia Mare: prof. Raluca Gherghel, prof. Anca Gușat și prof. Lavinia Maria Balazsi, alături de prof. Ioana Moldovan de la școala inițiatoare. Ambele activități de proiect s-au desfășurat cu intenția de a răspunde nevoii de cunoaștere a operei eminesciene în rândul elevilor, dar și de a le insufla acestora într-un cadru liric, dragostea față de literatură și față de valorile naționale, ne-a informat bibliotecar Corina Șpan.