La Primăria Sighetu Marmației s-a discutat, din nou, despre deschiderea Consulatului Ucrainei în municipiu. Asta cu ocazia vizitei ambasadorului Ucrainei, de zilele trecute, în Maramureșul istoric.
„Am avut onoarea de a-l primi, din nou, la Primăria Sighetu Marmației pe E.S. domnul Prokopchuk Ihor, Ambasador al Ucrainei în România, care a efectuat o vizită oficială în municipiul nostru. În cadrul întâlnirii, am discutat despre mai multe teme de interes comun, care vizează dezvoltarea relațiilor între orașul nostru și comunitatea ucraineană. Un subiect important al discuțiilor a fost deschiderea Consulatului Ucrainei la Sighetu Marmației, instituție diplomatică ce va deveni un punct de referință pentru susținerea legăturilor dintre cele două țări, fiind, de altfel, unica reprezentanță ucraineană pe teritoriul României, după București. Această deschidere reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor între România și Ucraina, dar și un sprijin semnificativ pentru cetățenii ucraineni aflați pe teritoriul nostru”, a spus Vasile Moldovan, edilul din Sighet. Despre acest subiect s-a discutat inițial în urmă cu circa patru ani, însă de atunci totul a rămas doar la nivel de intenție.