Eroii ascunşi dintre noi ies din când în când la suprafaţă… A murit, la 65 de ani, în condiţii tragice, folkistul Vasile Leva, în satul Corni aparţinător comunei Bicaz din Maramureş. A fost înmormântat în weekendul ce-a trecut.
El a fost compozitorul unuia dintre cele mai frumoase cântece folk româneşti, „Străinul” sau „Râpa”. L-aţi auzit oriunde s-a cântat folk, la orice foc de tabără, mai recent a început să fie cântat şi în stil rock, de trupele Altar şi Civic Rebels.
Într-un interviu acordat ziarului Libertatea, Vasile Leva spunea că a fost inspirat de un loc numit Piatra Tâlharului (cunoscuta stâncă şi râpă Tolvai Denes de deasupra Băii Mari), acolo ar fi scris versurile. Şi da, la fel ca eroul cântecului, şi el ar fi avut, spune ziarului central, tentative de sinucidere, din dragoste. Vă oferim în cele ce urmează superbele versuri ale celui mai cântat imn folk românesc. Născut aici, deasupra Băii Mari.
“La marginea pantei abrupte,/La un han s-a oprit un străin,/Era trist și avea hainele rupte,/Și pe masă o cană cu vin./ Un străin ce-nconjoară azi pământul,/Stai la mine, rămâi doar un ceas,/ Să te întorci înapoi nu mai ai unde,/Înainte să mergi ți-a mai rămas./ Mi-amintesc de o vară fierbinte,/De-o pădure cu muguri pe ram,/ Mi-amintesc de prieteni și de iubită,/Și de-o casă cu mama la geam/Am ajuns la un han pe o stâncă,/Să-mi înec tot amarul nu pot,/Și mă-ntreb dacă apa e-adâncă/Să mă-nec azi cu jale cu tot./Mi-a răspuns ridicându-se agale/Avea ochii plini de lacrimi și dor:/„Mulțumesc pentru vinul măriei tale,/Eu mă duc azi la râpă să mor…/ Acum plâng, și nimeni n-aude,/Trec printre oameni, socot,/ Înainte să merg nu am unde,/ Înapoi să mă-ntorc n-are rost…”
Şi nu putem să nu facem o paralelă cu altă superbă poezie devenită cântec folk şi apoi de folclor de talie naţională, „Baladă fulgerată de vânt” a lui Ion Voicu, făcută celebră de grupul folk Orizont 77. „Rău mă dor ochii mă dor/De lumina stelelor/Şi mă duc, şi iar mă duc (…)” . E plin de eroi necunoscuţi în jurul nostru, ce-şi duc existenţe modeste, uneori triste…
