Taxele și impozitele locale pentru anul 2025 pot fi deja achitate la sediul Primăriei orașului Seini, pe Strada Aurel Vlaicu nr. 2 – anunță instituția. A fost stabilit și tariful anual al abonamentului de parcare pe raza localității.
„Pentru cei care aleg să efectueze plata integrală a impozitelor și taxelor până la data de 31 martie 2025, este oferită o reducere de 10%. Această oportunitate reprezintă un mod eficient de a economisi o sumă considerabilă, iar noi vă încurajăm să profitați din plin de această facilitate. De asemenea, dorim să informăm proprietarii de autovehicule înregistrate pe raza UAT Seini că abonamentul pentru parcare este la prețul de 60 de lei, fiind valabil pe întreaga perioadă a anului”, au mai arătat cei din primărie.