Fondurile europene, singura soluţie pentru dezvoltare!

0
16

Primăriile, în mare parte, se zbat să-şi drămuiască puţinii bani din buget pentru a le ajunge de funcţionare. Nu mai luăm în calcul şi investiţiile. Din fericire, însă, UAT-urile au totuşi o alternativă pentru a se dezvolta.
„Dacă ar fi să ne raportăm doar la bugetul local al comunei, nu am avea de unde să plătim nici măcar utilităţile pentru comună, adică salubrizare, iluminat public etc. Este problema multor UAT-uri. Tot ceea ce facem pentru a dezvolta comuna este, în cea mai mare parte, prin bani europeni, care sunt atraşi prin depunerea de proiecte, pe liniile de finanţare ce se deschid la toate ministerele. Noi, spre exemplu, avem proiecte depuse începând cu Ministerul Dezvoltării, Ministerul Mediului, Ministerul Muncii, Ministerul familiei. Deci am depus proiecte pe toate liniile de finanţare unde am avut ocazia. Am câştigat finanţare pentru cea mai mare parte a proiectelor pe care le-am depus. Sigur, banii europeni care vin în comunităţile noastre creează dezvoltare. Dar pe lângă asta este importantă şi atragerea de investitori pentru a crea locuri de muncă în comună. După cum ştie toată lumea, din toate satele maramureşene sunt foarte mulţi locuitori plecaţi la muncă în străinătate. Poate unii dintre ei s-ar întoarce dacă ar avea locuri de muncă unde să-şi câştige existenţa şi condiţii bune de viaţă, pe care noi ne străduim să le oferim” – a explicat Anuţa Enea Bizău, primarul din Bogdan Vodă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.