„Vreau să îi motivez, să îi inspir” să se bucure de mama natură
A fost mult entuziasm, dar și veselie la cea de-a treia ediție a Galei Copiilor și Adulților Daco-Spartani, organizată la un local din Baia Mare, pe final de 2024. Președintele Asociației Energia Mișcării, inimosul Remus Diaconu a reușit și de această dată să adune lângă el oameni de calitate care iubesc comuniunea, au respect pentru ceilalți și au ca pasiune mișcarea în natură. Pentru că a dorit să îi motiveze să continue implicarea în acțiunile daco-spartane, Remus Diaconu i-a premiat și le-a oferit șansa de a fi împreună, de a socializa și de a depăna amintiri.
Remus Diaconu constată că de la an la an sunt tot mai mulți oameni care se alătură daco-spartanilor, optând pentru a face mișcare și pentru a se bucura în natură.
„A fost un an plin de evenimente atât pentru copii, cât și pentru adulții de toate vârstele și condițiile fizice. Mă bucur că am putut să scoatem tot mai multă lume la mișcare și care să se bucure de mama natură. Am urcat din nou pe Vârful Moldoveanu, au fost și doi copii de 8 ani alături de noi. Au fost curse cu obstacole inedite. În general toate mișcările din natură sunt inedite. Din ce în ce mai mulți oameni încep să conștientizeze că au nevoie de așa ceva, să facă mișcare, să îmbrățișeze mama natură și să aibă un stil de viață activ, echilibrat, în armonie cu tot ce ne înconjoară” – a punctat Remus Diaconu.
La cea de-a treia ediție a Galei daco-spartanilor au fost premiați în jur de 100 de voluntari. Nu a fost o ierarhizare a premiilor, toți au fost câștigători.
„Ideea e că eu vreau să îi motivez și să îi inspir, să îi ghidez să continue aceste activități și să înțeleagă că nu contează locurile de pe podium, ci să își depășească mereu limitele și să se dezvolte în permanență” – a mai adăugat Remus Diaconu.
În cadrul evenimentului au fost și două premii speciale acordate pentru „Eroul anului” și „Voluntarul anului”. În 2024, Eroul anului a fost desemnat Florin Zaharie, cunoscut ca „omul fără antebrațe” care a reușit performanța de a urca pe Vârful Moldoveanu și a finalizat curse cu obstacole. Acum Florin Zaharie are o mână bionică și se fac eforturi în vederea strângerii sumei necesare pentru cea de-a doua mână bionică.
„Florin Zaharie, super omul fără antebrațe este eroul anului 2024 prin tot ceea ce face. Este un exemplu pozitiv pentru noi toți. A urcat din nou pe Vârful Moldoveanu, pentru a doua oară. Plus de asta a mai participat la curse cu obstacole, este singurul om din România fără antebrațe care a reuțșit să finalizeze curse cu obstacole și să urce pe Vârful Moldoveanu” – mai spune președintele Asociației Energia Mișcării.
Voluntarul anului a fost aleasă „Rica clopoțica”.
„Ne arată tuturor că vârsta este doar un număr, ea reușește să facă lucruri minunate, să fie activă și să inspire oameni de toate vârstele și condițiile fizice să facă mișcare” – a concluzionat Remus Diaconu.