Miercuri dimineața, polițiștii din mai multe orașe au protestat față de prevederile ordonanței ”trenuleț”, nemulțumiți că le vor scădea drastic veniturile după ce nu vor mai fi plătiți pentru orele suplimentare și cele lucrate în weekend și sărbători legale.
Ieri, în jurul orei 9.30, polițiștii maramureșeni s-au alăturat protestului de la nivel național și s-au adunat în fața Inspectoratului Județean de Poliție din Baia Mare, de unde au traversat strada, pe trecerile pentru pietoni din fața Inspectoratului și de la Centrala Minelor, blocând, pentru scurt timp, cele două treceri pentru pietoni. Și șoferii care au trecut prin zonă și-au manifestat, prin claxoane, solidaritatea cu polițiștii.
Au blocat o strada pe care circulau oamenii obisnuiti sa-si rezolve treburile …. cu siguranta ca politicienii au fost adanc impresionati. Parca totusi prea multi imbecili in tara asta…….