Comuna a avut un an bun din punctul de vedere al investiţiilor, o serie de proiecte care au obţinut finanţare sunt în curs de implementare, iar altele au fost finalizate.
„La finalul anului 2024, un an în care am muncit mult, am reușit să depunem și să câștigăm multe proiecte pe programele de finanțare europeană și guvernamentală unde a fost eligibilă comuna Rona de Jos, dar și să finalizăm o parte din proiectele începute în anii anteriori, iar rezultatele nu au întârziat să apară. 23 de proiecte se află în diferite stadii de realizare, finanțate prin: AFM, CNI, PNI Anghel Saligny, PNDL, PNCCF, PNDR, PNRR, POC, FM, POIM și bugetul local. De asemenea, 7 proiecte au fost finalizate” – au spus reprezentanţii primăriei.