Marile şantiere ale Maramureşului se odihnesc

0
196

Nu e un reproş în sine, doar şi muncitorii în construcţii au dreptul la sărbători. Este doar o observaţie: marile şantiere ale Maramureşului se odihnesc. Am umblat zilele acestea prin judeţ şi am văzut câteva dintre ele. Stau.

Motivele sunt multiple, începând de la perioada liberă de sărbători. Dar nu e doar atât. Vremea a permis continuarea lucrărilor, până mai ieri, acum iar nu se poate lucra în condiţii normale, cu ciment şi materiale sensibile. Nici săpături nu prea. Pe de altă parte, nu e niciun secret că, la început de an şi mai ales la începutul ACESTUI an, firmele de construcţii vor sta în aşteptare, să vadă bugetul ţării, al judeţului, al UAT-urilor, înainte să se apuce de treabă.
Dacă înainte, firmele erau convinse că-şi primesc banii, pot lucra îna­inte, de o vreme nu mai există certitudinea. Unele firme mari din ţară s-au retras de la lucrări, când banii au început să vină cu ţârâita, inclusiv marii meseriaşi de la Autostrada Transilvania sau de la sălile de sport cu finanţare “sigură” CNI. Anul acesta, în ciuda promisiunilor guvernamentale că investiţiile nu doar că vor continua, ci se vor înteţi, firmele aşteaptă să vadă banii. Nu promisiunile. Așa se face că lucrările vor începe mai greu în 2025, an oficial de criză.
Prin urmare, la pasajul de la Italsofa nu se lucra zilele trecute. La fel, nu s-a lucrat nici la podul peste Tisa, din Sighetu Marmaţiei spre Biserica Albă. Ceva activitate, respectiv oameni la faţa locului am văzut la depozitul de gunoi din Sârbii Fărcaşei, dar nu se lucra efectiv. Vestea bună e că este schiţată prima alveolă pentru depozitarea deşeurilor, vizibilă de la kilometri. Vestea rea este că în zonă se vorbeşte că nici anul acesta nu va fi terminat depozitul. Deci prin deducţie logică, maramureşenii vor continua să plătească servicii de salubrizare foarte scumpe, din cauza transportului la dracu-n praznic, cu depozitul nostru sub nas, cu lucrări ce datează de peste un deceniu. S-a îna­intat însă şi la magistrala de alimentare cu gaz a Ţării Codrului, ţeava a venit dinspre Ulmeni şi a trecut deja pe sub Drumul Nordului, după Ariniş. Alte şantiere de mari investiţii nu stau mai bine. Nu e nimic clar despre pasajul de la intrarea de la Recea, unde este zilnic coadă, de două ori pe zi, nici despre centura Băii Mari, care ar degreva dealul Dura, alt loc de corvoadă zilnică pentru automobilişti.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.