310 copii cu vârste între 7 și 17 ani au participat la Concursul național școlar “Elisabeta Polihroniade”, care a avut loc în Căciulata.
Academia de Șah Maramureș a fost reprezentată de 17 copii: legitimați, cu dublă legitimare sau pur și simplu participanți la antrenamentele oferite de clubul din Baia Mare. Doi dintre aceștia au urcat pe podium.
Alexandru Pașca (dublă legitimare cu LPS Satu Mare) este vicecampion național școlar la categoria 11 ani.
“După o evoluție sigură, fără vreo înfrângere, Alex s-a clasat la o jumătate de punct de bucureșteanul Toma Anghenie, însă devansând copii din centre puternice ale țării. El dovedește la antrenamente interes, o îmbunătățire constantă a nivelului șahist și, din fericire, aceste aspecte se reflectă deja și în traseul ascendent la Elo” – menționează Academia de Șah Maramureș.
Marius Tătar (dublă legitimare cu CSȘ Târgu Mureș), după ce recent a trecut pragul 1900 Elo, a câștigat medalia de argint a grupei de 13 ani, izbutind șase victorii în cele șapte meciuri disputate. A fost învins doar de campionul național, Lucas Rusu.
“Progresul șahistic este determinat de trei componente: pregătirea cu antrenorul, pregătirea individuală și participarea la concursuri. Așadar, deja din start toți cei 17 copii au un beneficiu fundamental, mai ales dacă vor ști să «tragă învățămintele». În esență, orice concurs e o «cărămidă» pentru «construirea» unui șahist și om valoros. Cum se întâmplă la orice competiții, unora le merge mai bine, altora le rămâne experiența și imaginea mai clară a lucrurilor care reclamă a fi îmbunătățite” – concluzionează Academia de Șah Maramureș.