Despre celebrul IONIȚĂ G. ANDRON am scris de multe ori, cu neliniște, deoarece nu i-am putut surprinde în cuvinte puterea cu care a imortalizat viața în fotografii. Instruit la școala riguroasă interbelică, pruncului din Racșa Oașului i-a fost dat să rămână în memoria noastră ca un Om al imaginii. O imagine care ilustrează istoria noastră. Este cel care a ridicat locuitorul Țării Oașului, contemporan cu el, la rangul de simbol istoric. O aventură unică, splendid conturată și acceptată de istorici. Cu o intuiție de artist, și-a dat seama că oșenii sunt urmașii dacilor liberi imortalizați pe Columna lui Traian. De altfel, istoricul Constantin G. Giurescu ilustrează, în a sa Istorie, perioada dacică, cu imagini ale lui Ioniță G. Andron.
Mai departe, după chipurile oșenilor fotografiați de el, s-a reprodus imaginea omului ancestral de la Institutul Omului din Paris, ca niște efigii emblematice pentru omenire. Eroii fotografiilor sale sunt oameni simpli, istoviți de destin, dar cu dârzenia pe înfățișare. Adică nobili în leagănul istoriei. Clipa de veșnicie surprinsă de aparatul de fotografiat poartă în ea un timp vechi. Cantitatea de sugestie istorică este atât de mare că iese din rama unei fotografii. Descoperea semne și simboluri în obiectele lustruite de vreme, ori în peisaje. Dar mai ales în chipurile oamenilor, în care a văzut licărul duratei, proiectat mai mult spre cer decât spre pământ. Avea o poftă teribilă în a decupa din spațiul Oașului peisaje ilustrative, dorea să-și lămurească semnificația, rostul omului de pe aceste meleaguri în istorie.
Și a recurs la felul convingător al imaginii. Spirit instruit, absolvent de Drept și Teologie, nu a căzut pradă exagerărilor. Cunoștea bunul-simț al duratei. Că este și așa ceva în asumarea trecutului. Oferea în schimb, ipoteze. Multe dintre ele confirmate. Rămâne de referință propria lui mărturisire: “Oricât m-am aplecat asupra acestor suflete, nu le-am putut pătrunde suficient de mult adâncimile și oricât m-am ridicat spre înălțimile lor, nu le-am putut atinge piscurile. Am încercat, după puterile mele, să le scriu cu lumina.” Da, o lumină venită de departe și rămasă în alcătuirea oamenilor și a locurilor. O lumină cu sensuri durabile. A fost dominat de dragoste de țară și adevărul ei. Dragoste de oameni și de locuri, adevărul permanenței și al continuității.
A fost și a rămas o adevărată Conștiință a Nordului României. Că în preocupările lui a intrat și Maramureșul. Când l-am cunoscut acasă, la Negrești-Oaș, mi-a arătat o fotografie care ne-a făcut apropiați. Era imaginea casei mele părintești din Desești. Atunci m-a luat de mână și m-a dus la Racșa, locul nașterii. L-am însoțit prin Oaș. L-am prețuit ca om și cronicar al imaginii. Era un cuceritor povestitor. Păstra ca o efigie luminată scrierea lăsată de Nichita pe când a vizitat Muzeul Imaginii din Negrești-Oaș: “Marelui nostru Andron, amvonul inimii lui Nichita Stănescu (22 martie 1980 )”. A rămas un maestru al imaginii. De la marile tratate de istorie românească, la colecții particulare, imaginile lui Ioniță G. Andron destăinuie privirea aruncată asupra lumii. Pentru el istoria a devenit concretă.
Am călătorit cu el și prin Maramureș. Avea mare prețuire pentru Iuliu Pop și Francisc Nistor, împreună nemurind Maramureșul și Oașul. Mi-am adus aminte de acest magician al imaginii aflând în arhiva mea o scrisoare de la Domnul Ioniță. Că de sfintele sărbători creștine primeam de la el o scrisoare scurtă, scrisă pe o fotografie. Așa am făcut și numărarea vremii. Anul trecut s-au împlinit 35 de ani de la săvârșirea lui din viață. Își doarme somnul lin în fața bisericii din Racșa. Da, a fost omul care a scris memoria cu lumina.
