Chiar așa… Ce să cauți iarna în pădure?

1
739

Vedem la știri fel de fel de temerari ce se avântă iarna în păduri, pe culmi, apoi cer ajutor. Deși sunt pregătiți, deși sunt echipați, ar trebui totuși să-l ascultăm pe clasicul Băsescu… iarna nu-i ca vara. O pereche de bocanci scumpi, o haină de firmă sau ochelarii de soare fancy antizăpadă nu fac decât foarte rar diferența, degeaba sugerează salvamontiștii. Nu ești pregătit, n-ai ce căuta iarna în pădure. Sau ai, dacă te întinzi cât ți-i plapuma. De fapt… ce să cauți iarna în pădure?!?

„Dacă doriți să revedeți”

Unul dintre motivele serioase de a păși iarna pe cărări este să revezi cu alți ochi locurile dragi de astă-vară. Ar putea să te dezamăgească, dar ar putea să te încânte. Apoi, lipsa vegetației ar putea oferi belvederi din locuri de unde altădată nu vedeai în jur mai nimic. Cu efort mai modest ca vara, poți avea belvederi superbe ale unor locuri nebănuite. Acum, iarna, cu pădurea golașă, descoperi stânci, cărări, drumuri forestiere, unde habar n-aveai că ele există. Acum poți vedea nu foarte de sus acumularea Firiza fără să urci până pe Piatra Bulzului. La fel, poți vedea Defileul Lăpușului total cu alți ochi. Se aplică și cursurilor de apă. Ai șansa acum, iarna, să vezi ba râuri înghețate, ba văi odinioară rapide, oprite în timp. Ba superbe cascade ce doar susură pe sub munți de gheață. Dacă vreți, vă sugerăm Valea Neagră spre Izvoare, unde ai asemenea vederi complexe. La altă extremă, în Cheile Babei ai șansa să vezi cu apă Valea Babei, cea dispărută total vara trecută.

Semne de conviețuire, clare

Iarna îți mai oferă o șansă neașteptată, dacă ieși din zona ta de confort. Să vezi urmele animalelor ce împărtășesc cu tine cărările. Sau nu. Acum vezi urme de căprioare, de felurite animale sălbatice a căror prezență doar o bănuiai. Vezi urmele de urs, vezi urme de ceea ce-ar putea fi câine sau lup, vulpe sau șacal ori bursuc. Se deschide o lume. Dar nu e doar atât. Acum le poți vedea fizic, dacă nu ești gălăgios, dar mai ales dacă ai șansă.
Un fenomen foarte interesant se petrece acum pe Lăpuș, sunt în plină activitate, mai ales datorită faptului că nu sunt deranjați, castorii. În Defileul Lăpușului e o febră a construcțiilor, din partea lor. Și nu plângeți de milă arinilor și sălciilor, noi tăiem cu mult mai mult și mai fără noimă. E un deliciu să mergi acum pe mal de râu și să le vezi urmele hărniciei. Cu șansă și răbdare, îi chiar poți vedea, dis-de-dimineață ori la apus.
O altă șansă pe care o ai, călătorule, e să ajungi la ape înghețate, peste care a nins puțin. Acolo se scriu și se țes povești: pe Balta Nea­gră din Defileul Lăpușului la acest moment, se văd urme de cel puțin cinci specii ce trec peste gheață, se învârt, se opresc, unii vânează, alții sunt vânați. Pe Firiza la fel, dacă începe să înghețe, dar deocamdată nu e cazul. Acolo, pe celălalt mal, mai puțin umblat, poți vedea și urmele dramelor, mai vezi pene, mai vezi sânge. Viața își continuă cursul, cu, dar mai ales fără noi.
Pe maluri de râuri, în nămolul înghețat, la Răzoare de exemplu, se pot citi povești din viața animalelor, cu dedicație celor ce vor să scrie propriile fabule (sâc, e plin de fabuliști…mai degrabă de fabulatori, că nu e gata anul electoral).

Surprize culinare!

Da, încă se mai pot culege lucruri din pădure. Expresia aceea cu “natura moartă” e îngrozitor de neadevărată. Cu o săptămână în urmă, am cules ciuperci pleurotus de pe trunchiuri de fagi. Înainte de ninsoare am găsit ciuperca Creasta cocoșului. Pe mal de râu, pe sălcii, am găsit destul de rara Picior de catifea, care este varianta sălbatică a cunoscutei delicatese japoneze Enokitake (cultivată și evident cu alt gust).
Marii cunoscători știu că e vremea trufelor de iarnă. Dar și a firavelor Urechea lui Iuda de pe arbustul de soc, specifice mâncărurilor asiatice. Cu puțin noroc, deși a fost secetă mare, mai poți găsi porumbe, fructele din familia prunului cu care se fac delicatese bahice (sloe gin).
Dar există și surprize medicinale în pădure, acum. De sezon chiar, e momentul în care, de pe trunchiurile mestecenilor bătrâni, poți aduna chaga, ciuperca medicinală pentru ceaiuri despre care japonezii ce o cercetează spun că e anticancerigenă. La fel, e vizibilă Coada curcanului, altă ciupercă medicinală. Și da, folosite pentru ceaiuri și nu pentru dulcețuri, mai poți găsi pe câmpuri și pe dealuri fructe de măcieș și de păducel.
Ce mai poți vedea în periplul tău natural de iarnă? Activitatea noastră. De departe. Sate înghețate, cu fumuri de la fiecare casă, imagini de poveste. Vă sugerăm Cufoaia văzută de sus de pe Pietriș ori satele bistrițene de pe limita Țării Lăpușului cu Bistrița-Năsăud. Dar și Moiseiul văzut de la Săcel de sus. De fapt, nici nu e musai să vezi satele, ci bine-ar fi să te îndepărtezi de ele. Dacă îți permite nivelul de îndemânare automobilistic, intră pe drumuri forestiere pe care e activitate. Până unde poți. Gen Blidari-Poiana lui Dumitru. Te va copleși liniștea. Vei înțelege cât de rău ne-am dezrădăcinat de acolo unde strămoșii noștri trăiau. Ba conviețuiau, chiar cu dramele inevitabile.
Prin urmare, stimat călător! Nu agăța iarna bocancii-n cui decât dacă ești convins că nu ești în stare sau de e mai important ce zic Crin Antonescu sau Marcel Ciolacu. În primul rând, de sărbători ai consumat mult mai mult decât aveai nevoie. E timpul să arunci lestul. Vine un an greu și te vrem viu, agil, „tânăr și neliniștit”, pregătit pentru tot ceea ce vrea să-ți ofere/pună-n cârcă anul ce-a venit. Și are de gând, să fie clar… Va trebui, cititorule, să fii rezistent. Să devii ușor minimalist. Să te descurci în situații neprevăzute. Să reziști schimbărilor, intemperiilor financiar-economice. Ori…unde altundeva te poți antrena în a-ți modela rezistența, a-ți satisface curiozitățile, a te învăța cu puțin, decât în Natură, în fosta casă a strămoșilor noștri?!?

1 COMENTARIU

  1. Da, e frumos tare iarna. Ma bucur sa aud de castori. Fiecare valoreaza milioane de euro ca servicii ecologice si modelare a mediului inconjurator.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.