Finalul anului 2024 și începutul lui 2025 au reprezentat un bun moment de bilanț și pentru Asociația Fight for Animals Baia Mare. Printre cele mai mari realizări din 2024 se află ridicarea și inaugurarea unei căsuțe încălzite, unde să poată fi adăpostiți cățeii fără stăpân care suferă de probleme de sănătate și au nevoie de un confort crescut. Pe de altă parte însă, problema maidanezilor este departe de a fi rezolvată, iar eforturile de găsire de noi cămine patrupezilor abandonați sunt constante.
“Anul 2024 a fost un an plin – plin de emoții, fericire, tristețe, stres, pierderi, dar și multe succese. A fost un an în care am muncit mai mult ca niciodată, un an plin de lecții și în care am creat multe amintiri. Avem câini bolnavi, care șchiopătează, cu trei picioare, paralizați, cu diferite traume. Toți împreună. Este mai mult decât un adăpost, este un refugiu, atât pentru aceste suflete, cât și pentru sufletele noastre. Am pierdut câteva suflete, a căror privire va rămâne imprimată în sufletul nostru pe veci. În grija noastră s-au și vindecat o mulțime de suflete. Multe și-au găsit familii, iar multe încă așteaptă. Mulțumim tuturor oamenilor, care ne-ați fost alături la fiecare pas, la bine și la greu! Fiecare om care a dat o mână de ajutor, care a dat din puținul său, care a donat pentru ca activitatea noastră să poată continua! Mulțumim pentru încrederea și susținerea acordată! Ne pare rău dacă am dezamăgit sau supărat în acest an. Suntem oameni și ne simțim epuizați. Dacă cumva v-am refuzat în acest an sau nu am răspuns la mesaje, să știți că nu am făcut-o intenționat, ci nu am mai făcut față, fizic sau psihic” – au declarat reprezentanții Asociației Fight for Animals.