Patrice Podină, jurnalist clujean cu rădăcini băimărene
Cartea lui Patrice Podină despre parcursul său în presă aduce cu coperta de disc Pantera-Vulgar display of power. Un pumn în bot, dat dur. O spune el, în debutul cărţii: “Salut, sunt Patrice Podină și vă invit să parcurgeţi o călătorie în universul mass-media, așa cum am făcut-o și eu între 1996 și 2022. Bunii mei cititori, cartea pe care o ţineţi în mâini nu este vreo lucrare știinţifică, nici un volum revoluţionar sau motivaţional. În paginile lui veţi descoperi cum am trăit eu această aventură, într-o lume meschină, în care ipocrizia este, de foarte multe ori, ingredientul principal al meseriei de jurnalist”.
Şi începe periplul. “Adevărul este că în presă există personaje pe care nu le pot defini altfel decât nulităţi cu emfază, ambiţioși fără talent. Pentru că da, în lumea aceea în care am trăit și eu mai bine de un sfert de secol, cel mai mare dușman al unui ziarist este talentul altuia. Jurnalismul romantic, așa cum l-am descoperit eu în anii `90, a dispărut de mult. În secolul în care trăim este obligatoriu ca totul să fie exagerat, pornind – evident – de la titlu. Totul gravitează în jurul unor indivizi/individe care fac rău prin însăși existenţa lor”. Patrice ia la rând organe de presă unde a lucrat şi a cunoscut, la fel ca noi cei de faţă, parcursul de jurnalist, între agonie şi extaz, între pasiune şi dezgust. 
Ce scrie Patrice Podină despre experienţa (una dintre ele) de ziarist sportiv. “Aș putea să «rescriu» ideea de jurnalism având ca bază de pornire politicile editoriale ale unor domenii punct ro. Fanatik avea ceva mai multă credibilitate și acesta a fost primul argument în alegerea mea de a aplica pentru o poziţie în echipa lui Ivanovici. (…) Ca să te menţii în Top 3, în audienţe, e obligatoriu în zilele noastre să dai titluri catchy (atrăgătoare), altfel nu ești în trend, iar finanţatorii îţi vor reproșa numărul redus de vizualizări ale textelor scrise de tine. Nici măcar nu trebuie să fii de acord cu genul acesta de abordare. E suficient să accepţi că cititorul trebuie prostit. Ce ar fi zis, chiar dacă de fapt n-au zis nimic, Gică Hagi sau Gigi Becali, era obligatoriu să apară în titlu”.
Da, asta e presa, din păcate! Iar finalul vorbeşte de la sine. “Mai vrea cineva să fie jurnalist? Evident că da. Am spus-o deja, din punctul meu de vedere e o meserie frumoasă. Dar ca să reușiţi vă trebuie o supradoză de nebunie. Adăugaţi la aceasta multă răbdare, curaj și bucurie, curiozitate, inspiraţie și asumare. Cel mai important pentru a reuși este să iubești ceea ce faci, să fii dedicat și autodidact, să înveţi mai ales din propriile greșeli. Jurnalistul nu este poliţist, nici procuror, sau judecător. E purtătorul de cuvânt al societăţii”.
