Au râs
Nu facem nicio retrospectivă a vieţii politice româneşti şi maramureşene că ne bufneşte râsu’-plânsu’. Halul în care ne-au jucat şi manipulat arată din păcate NU ceva despre ei, cât de abili ar fi, ci din păcate cât de proşti suntem NOI. Am votat ca orbii. Şi din păcate, totul e pe seama noastră, nu putem da vina pe nimeni. Pe noi toţi, ei doar au stat la pândă.
Noi suntem cei care n-am mai pus mâna pe o carte sau pe un ziar, că ”este totul pe Net, gratis”. Da, dar cu preţul manipulării grosolane. De vină e şi sistemul de învăţământ, ce a uitat să-i înveţe pe tineri Gândirea critică. La fel, predă Religia ca îndoctrinare, nu ca educaţie. Sau Educaţia fizică făcută la bâză. Sau Istoria aşa…să fie. Din manuale modeste, dacă nu slabe. Nimic de istoria Maramureşului, de exemplu. Apoi da, medicii ce, de dragul sponsorilor, fac compromisuri cu pseudomedicina şi „naturistele” miraculoase. Şi tot ei, cei care cu falsă modestie, spun că prin ei lucrează Dumnezeu, nu ei te-au operat, oblojit, făcut bine, ci… Apoi, nu uităm editurile ce scot la lumină pseudoştiinţă, pseudo- dezvoltare personală, naturism New Age, şamanism de doi bani, astrologie, numerologie şi alte tâmpenii dovedite. Evident, se include presa. Dar mai cu seamă televiziunile care par a fi deraiat total de la profesionalism. Talk-show-uri cu ţoape, cu manelişti, ghicitori, numerologi, horoscoape prezentate ca lit(i)eră de lege.
Cum se face un discurs politic de pus românul în c…ap
Râdem, glumim, dar dacă râdem, poate ne intră în minte şablonul şi data viitoare nu ne mai lăsăm prostiţi. Prima regulă: ne uităm la CINE vorbeşte, cine este și îl căutăm nu pe pagina lui sau a prietenilor, să aflăm ce hram poartă. Ne uităm ce zic duşmanii despre el, ei de obicei sunt la fel de subiectivi ca prietenii, dar se documentează mai bine. Apoi, suntem atenţi la cuvintele cheie, la ciorba de cuvinte. Cei care încep cu „Patrie, popor, neam strămoşesc, lumina lui Christos, destin, patriotism, străbuni, daci, drapel, apa vie, suflet românesc, mesaj divin, misiune, rol sacru, echilibru universal, credinţă, renaştere spirituală, Dumnezeu”… îi lăsăm deoparte. Sunt puşi pe manipulat. Noi îi votăm pe Politicieni, ei vor face legi (dacă-s parlamentari) sau ne vor reprezenta în lume (preşedinţi), nu vin de Guru, de Mesia, de Voievozi.
Box populi
Ce zice poporul mai nou? Şi unde? Pe Facebook, normal, că doar n-a demonstra pe ploaia-ninsoarea-frigul ăsta.
„Scade impozitele!!! Lasă urările!”
„Câtă ipocrizie! Nici măcar nu cred că citești ce postezi, așa se întâmplă când altcineva scrie texte pentru tine”
„De acord şi cu măririle de taxe şi impozite, dar indexate cu inflația, sau ceva în plus putem înțelege, nu 48 sau 71%. Astfel de biruri sunt inumane şi greu de dus pt orice cetățean. Le puteţi creşte gradual, în fiecare an, nu aşa dintr-o dată, e mult prea mult într-un an care se anunţă extrem de dificil”
„Mai aveţi curaj să vă duceţi în noaptea dintre ani în Centrul vechi?”
„Lăsaţi, măi, biserica în pace. Alt loc nu aveţi unde să vă pozaţi? V-aş da afară cu camere cu tot. Nesimţiţilor”
„Să vă fie ruşine că aţi votat pt majorarea taxelor în Baia Mare. Numai după ciolan umblaţi că în rest nu sunteţi în stare să faceţi nimic”
„Îmi pare rău domnule, dar coaliția ați cam dat cu bota-n baltă cu ultimele măsuri! Chiar dacă aveți guvernarea prin atâtea minciuni, electoratul nu cred că vă va ierta”
„Să-l lăsăm singur în cumpănă dintre ani ! Și să plătim și noi la vară taxe.”
„Mă, tu ce ai făcut pentru Baia Mare? Mă, de ce vii acum şi ataci? Ce dai exemplu Oradea? Păi tu de ce nu ai făcut ce o făcut BOLOJAN. Și tu ai avut aceeași funcție ca BOLOJAN”
„Şi dacă primăria a rămas fără bani, ce vină au băimărenii, că nici primăria nu e curioasă dacă avem bani de taxe, impozite, gunoi?”
„Sunteţi o dezamăgire totală pentru oraş, nu sunteţi capabil să asfaltaţi străzile şi parcările.”
„Băimărenii trebuie să plătească taxe şi impozite doar în decembrie nu la început de an, să vedem ce vor face, că de sărbători şi luminiţe au avut bani.”
„Cred că tu stai prost cu matematica, ai făcut un calcul să vezi cum poate o familie cu un salariu de 3.000 lei net, cu 3-4 copii în casă să-ţi plătească ţie taxele aberante…te întreb…eşti sănătos la cap?”
Zău aşa, dom pri-dep-domn!
„Îi mulțumesc fiului meu că este mereu alături de mine și îi promit toată susținerea mea pentru viitor! Încet, încet se apropie schimbul de generații în orașul …!” Cine zice, aşa pe faţă, că vrea să facă dinastie faraonică (dacă tot are localitatea plină de faraoni”? Cum cine zice? El.
„Astăzi am fost ales vicepreședinte al Comisiei pentru Politică Economică, Reformă și Privatizare din Camera Deputaților, o responsabilitate pe care o primesc cu mândrie și profesionalism. Este o onoare să lucrez alături de personalități marcante cum sunt fostul premier Victor Ponta”.
Serios, ăsta chiar s-a tatuat. Cu Hena, da’ orişicum!
Prim-ministrul României a demonstrat că este băiat de băiat şi că are vână. Nu musai cu â din a. S-a tatuat, zice el, de Anul Nou, că nu creşte TVA. Mai vedem. La o adică, pune o virgulă după NU şi se scoate. Ce e dureros e nivelul. Se numeşte New Idiocracy şi da, căutaţi filmul, o să vă placă mesajul lui, deşi ca film e uşurel, e o comedioară. Tristă, în cazul nostru. Tot el cere companiilor pe care iar le abuzează cu taxe noi, să îngheţe preţurile timp de 6 luni, din solidaritate cu populaţia şi cu Guvernul!
Ăsta da tupeu, când cheltuielile de personal din sistemul bugetar sunt mai mari la început de 2025 cu 23,8% faţă de decembrie 2023. Dar dacă tot ne-am încălzit, hai să vă dăm nişte exemple de instituţii de Stat care au treabă de le deranjează şi clar merită să rămână să facă aceeaşi treabă mare în continuare: Institutul pentru testarea şi Înregistrarea Solurilor, Laboratorul central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului, Comitetul pentru Finanţe Publice Locale, Departamentul pentru responsabilitate socială comunitară şi grupuri vulnetrabile, Centrul Naţional de Cultură al Romilor Romano-Kher, Institutul pentru studierea problemelor minorităţilor naţionale, Institutul Naţional pentru studierea Holocaustului în România, Departamentul pentru relaţii interetnice ş.a.m.d.
Această pagină este un pamflet și trebuie tratată ca atare. Libertatea de exprimare a presei beneficiază, conform art. 255 Cod civil, de o protecție suplimentară, măsurile provizorii preconizate neputând opera împotriva jurnaliștilor decât în situații excepționale: prejudicii grave, atingerea dreptului la viață privată, evident nejustificată.