Noul vechi președinte al Consiliului Județean e pus pe treabă!

1
300

Ocupați să trecem noi în revistă primarii noi ai Maramureșului am omis faptul că avem și oficiali de rang mai înalt, tot noi. Și mai urmează schimbări. Noul președinte al Consiliului Județean Maramureș este vechi, dar și nou. După un mandat de parlamentar și de voce a partidului său la televiziuni, Gabriel Valer Zetea e și mai rasat, mai sigur pe el și mai hotărât. Și-a recâștigat mandatul și vrea să facă diferența. L-am întrebat, exact ca pe noii primari, ce a găsit și ce are de gând să facă.

• Rep: Ce ați găsit aici? Trecem peste birou și mobilier, alea le-am aflat din timp, de pe Facebook…
• Gabriel Zetea (râde): Un birou frumos, da… Situația unei instituții precum Consiliul Județean e destul de complexă. În primul rând, partea de funcționare a instituției, cu salarizare, susținerea proiectelor, parteneriatele cu administrațiile locale, instituțiile din subordine. Partea asta de funcționare, de susținere a lor, a fost și mai este încă deficitară, în sensul în care n-au fost alocate la începutul anului pentru funcționare. A fost aprobat, la început de an, un buget doar pentru prima parte, s-au bazat că vor fi în continuare alocări bugetare de la Guvern. Lucru care nu s-a întâmplat. Ne-a adus în situația în care pe final de an, principala preocupare a fost să luăm bugetul aprobat de fosta conducere, să periem în ghilimele fiecare capitol bugetar, să identificăm economii, excese de bani pe anumite capitole bugetare, să îndreptăm lucrurile, să asigurăm plata salariilor. Am reușit, cu greu, până la final de an, am primit un sprijin de 9 milioane lei de la Guvern. Făcând economii am stabilit că așa vom lucra și în 2025. Am prins experiență în aceste două luni. Anul acesta veți vedea un buget al județului cu mai puține alocări pentru deplasări externe, mai puține alocări pentru privilegii ale aleșilor și ale funcționarilor, vom canaliza banii, asigurăm salarizarea corespunzătoare a fiecăruia, dar atât. Trebuie să ne bazăm pe investiții. Și ajungem la cea mai importantă parte a bugetului județean, banii de dezvoltare și investițiile, a doua mare componentă a CJ.
• Rep: Urma să vă întreb la final de rentabilizarea Sistemului de Stat. E posibil? Tocmai ați făcut, de nevoie, o simulare…
• Gabriel Zetea: Da! E posibil, există prea mulți angajați și asta e o analiză corectă. Recunosc, în instituția CJ sunt prea mulți, dar nu cred că ăsta e primul lucru, să ne gândim cum să dăm afară. Sunt prea mulți. Dar probabil nu au, conform fișei postului, fiecare suficient de lucru. Unii au încărcătură mai mare, alții nu. Atunci povara muncii trebuie să fie echilibrată.
• Rep: Include un examen de competențe pentru funcționarii din instituții, cum a sugerat Guvernul în strategia nouă?
• Gabriel Zetea: Nu am venit în Consiliul Județean să tai capete. Dar sunt foarte mulți peneliști angajați în mandatul trecut pe funcții publice. E o creștere cu 30-40% a organigramei CJ în ultimii 4 ani. E mult. De aceea, eu n-o să mă uit care ce funcționar ce simpatii politice are. Dar în următoarele luni, împreună cu noul administrator public al județului, vom face o analiză a organigramei și o să-i angajăm pe oameni după capacitatea lor. Își aduce o contribuție corectă la func­ționare? Poate să rămână, n-am nicio treabă… Dar dacă e doar de de­cor, de bibelou, să stea în vitrină, să încaseze un salariu de 1.000-2.000 de euro de la CJ, nu are ce să caute. Cu toată supărarea. O să ne strângem mâna, o să mă dea în judecată, îmi asum. Dacă are aport benefic la funcționare, rămâne, indiferent cine l-a angajat și cred că asta e abordarea corectă.
• Rep: Din proiectele cele multe, ce e realist din ce ați găsit?
• Gabriel Zetea: Eu apreciez din start orice proiect scris de către o fostă conducere a CJ. Felicitări celor care au muncit, fostului președinte pentru proiectele pe care le-a depus! Reproşul meu este că nu a existat o gestionare integrată a proiectelor. În sensul că Direcția de Dezvoltare să stea la masă cu Direcția Economică și să vadă resursele financiare pe care le avem la dispoziție pentru a le pune în practică. Că degeaba facem 100 de proiecte dacă noi avem resurse financiare să ducem 10. Pericolul maxim este că ne blocăm financiar și le blocăm pe toate. Intrăm în incapacitate de plată. Ca idee, ca cifră, și încă o dată îi felicit pentru depunerea lor. Noi avem nevoie de o finanțare de aproximativ 900 milioane lei, pe următorii 2 ani, doar pentru cofinanțări, în condițiile în care întreg bugetul județului e de 300 milioane lei. Ca să punem în aplicare, trebuie să mergem să obținem de la instituții bancare împrumuturi de 900 milioane, ceea ce este imposibil. România a fost extrem de fericită când a obținut un credit de la Congresul american de 900 milioane lei, adică fix cât ne trebuie nouă, Maramureșului… Era pentru armament de ultimă generație și a fost luat ca o mare victorie a noastră.
• Rep: Și atunci? Ați ales deja care proiecte le faceți și care nu?
• Gabriel Zetea: Am petrecut perioada recentă la București, la instituții financiare, pentru a încerca să obțin finanțări, nu credite bancare. Căutăm credite pe o perioadă lungă, de 25-30 de ani. Cu care să cofinanțăm proiectele mari și pentru a le și putea rambursa. Dar asta trebuia făcut acum 2 ani. E o presiune uriașă în a identifica bani pentru a cofinanța proiectele. De exemplu. Parcul industrial din Baia Sprie. E în licitație, acolo e iarbă verde, pământ, doar niște intenții. Am făcut contracte de concesiune cu potențiali viitori investitori. Dar noi trebuie să obținem banii și să facem construcția. De-acum începe. Parcurile industriale sunt finanțate, ca proporție, cu 75% banii județului și 25% fonduri europene. E mai mult efortul nostru. La fel Șomcuta, toate de fapt. Cofinanțarea e imensă. Dacă vorbim de drumuri județene… în ultimul mandat al meu la CJ, am obținut 50 milioane euro, cu finanțare de 2%. În mandatul dinainte, în continuarea acelui proiect, s-au obținut 120 milioane euro, cu cofinanțare de 50%! Cum să începi? Nu avem cofinanțarea. Aș fi ales altă cale de a scrie proiectele? Cu siguranță da. Aș fi făcut o strategie de dezvoltare.
• Rep: Ce se poate face din aceste proiecte, în condițiile economice date?
• Gabriel Zetea: Primul proiect mare, care trebuie făcut în parteneriat cu Baia Mare, de el m-am ocupat, e fix centura metropolitană. Am găsit un studiu de fezabilitate ce presupunea o investiție de 480 milioane euro, adică 20 milioane euro per kilometru. Am vorbit cu ministrul Grindeanu care mi-a zis prietenește… o asemenea sumă nu poate fi finanțată nicăieri în lumea asta, atât ne costă să fa­cem tunelurile prin Carpați pentru autostrăzi, nu o centură lângă Baia Mare, pe drum drept. Am luat studiul, am scos afară toate înfloriturile, era științifico-fantastic, am redus la jumătate costurile și am adus centura de la Cicârlău înspre Tăuții-Măgherăuș, spre Recea până după intersecția cu DJ la Groși și am renunțat la partea de centură spre Baia Sprie care nu se justifica. Am refăcut studiul în două și fără impact financiar, atenție. El a costat milioane de lei. Am redus costurile la 200 milioane euro, la această sumă am obținut avizul tehnic de la CNAIR, îl avem. Urmează avizul tehnic de la Ministerul Transporturilor, apoi intrăm în licitație. Trebuie să finalizăm clar podul peste Tisa, e făcut 50%. Am avut întârzieri enorme la lucrările pe malul ucrainean, abia de ceva vreme a ratificat guvernul lor acordul, am primit asigurările de sprijin pentru lucrările pe malul celălalt. Noi finanțăm podul, tot, ei fac accesul spre drumul lor și clădirile grănicerilor. Am mai convenit deschiderea unui nou punct de trecere în Remeți. Să deschidem cele două comunități pentru schimburi comerciale. (NR: e vorba de Yablunkova-Piatra de care vorbeam noi de doi ani degeaba, cu trecere pe uscat). Drumul Rapid Baia Mare – Satu Mare spre autostrăzile din Ungaria… zilele viitoare mă văd cu președintele CJ Satu Mare, ambii îl considerăm proiect vital. Suntem pe final cu obținerea autorizațiilor, apoi mergem la CNAIR pentru a obține avizele. Este parte a viitoarei Autostrăzi a Nordului, ce vine din Suceava, la Vatra Dornei, Bistrița, Dej, Baia Mare, Satu Mare, o autostradă aprobată prin lege, e proiectul cel mai drag pe care l-am votat în parlamentul României în 4 ani de mandat. Am vrea o licitație pentru acest drum.
• Rep: Din marile restanțe ale județului… groapa de gunoi, ga­zul…
• Gabriel Zetea: Vom finaliza celula de depozitare de la Sârbi, Fărcașa, conducta de gaz peste Gutâi e finalizată, se construiește magistrala de gaz spre Țara Codrului. Şi mai am o ambiție. Să finalizăm un ITI, un fel de asociație intracomunitară prin care să dezvoltăm proiecte integrate pentru Maramureșul voievodal, unul în zona Borșei, unul pentru Valea Ruscovei, în care putem obține dedicat fonduri europene pentru dezvoltarea proiectelor de turism montan în Maramureș, iar noi, județul, să fim autoritate de management, prin proces de descentralizare să ne stabilim care sunt proiectele, nu să stăm cu mâna-ntinsă la București și la Cluj.
• Rep: Ultima dintre problemele cele mari. Locuri de muncă pe văile Ruscovei și a Izei. Zonele sunt depopulate, sunt 50% plecați în lume…
• Gabriel Zetea: Eu aș vrea să iau parcurile inteligente ce vor să le facă, de exemplu în Giulești, să văd de le pot muta în Repedea sau Poieni. Am clasamentul celor 7 parcuri industriale care se vor face, au fost prost gândite. Zone unde șomajul e extrem de mare, neocuparea populației active e o adevărată problemă, nu au fost avute în vedere. Două exemple: Valea Ruscovei cu 7% șomaj și Lunca Someșului, zona Ulmeni, unde șomajul e de peste 5%. N-am nimic împotriva parcului industrial la Fărcașa, dar acolo șomajul e negativ. O să analizăm posibilitatea fie de schimbare a amplasamentului unor parcuri, fie dezvoltarea unora noi pentru amplasarea în locuri unde chiar e nevoie. Nu putem pune tichie de mărgăritar în zone deja dezvoltate și să lăsăm altele complet în urmă.
• Rep: La final. O să fiți președintele tuturor maramureșenilor?
• Gabriel Zetea: Nu-mi place sintagma asta, au mai fost alții. Eu o să-mi fac datoria cu bun-simț, cu dedicare. Și în spiritul lucrurilor promise. Nu am făcut mari promisiuni, am spus că vreau să reîntregesc marea familie a Maramureșului, să ne simțim bine unii cu ceilalți, să încercăm să dăm un semnal celor plecați că aici viața va fi bună și putem trăi aici toți. Și vreau ca după 4 ani să pot să mă duc cu spatele drept în fața fiecărui om și să spun că m-am ținut de cuvânt. Atât.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.