Guvernul a decis, în ședința din 30 decembrie, alocarea sumei de 900 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru plata lucrărilor de investiții executate deja, derulate de Compania Națională de Investiții.
Fondurile alocate finanțează 771 de obiective de investiții, 74 se vor finaliza ca urmare a achitării ultimelor situații de plată, iar 375 de operatori economici vor fi plătiți pentru lucrările efectuate.
Suma de 900 milioane lei va fi repartizată pentru achitarea a 1.952 de facturi pentru lucrări executate și confirmate la plată, aferente lunilor septembrie – noiembrie, în vederea asigurării continuității investițiilor care contribuie la dezvoltarea României, prin Programul național de construcții de interes public sau social, derulat de Compania Națională de Investiții.
”Lucrările efectuate trebuie plătite, investițiile începute trebuie continuate. Scopul este să acoperim datoriile și să asigurăm continuitatea dezvoltării României” – a subliniat ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila.
În Maramureş sunt în execuţie o serie de investiţii importante în Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Tăuţii-Măgherăuş, Şomcuta Mare și în comunele Fărcaşa, Repedea, Recea, Leordina.