Ileana Horoba Danci se încăpăţânează să pună în valoare poveşti ce îşi au izvorul în copilăria sa idilică şi în universul său artistic.
Absolventă a Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, artist ceramist de profesie, Ileana reuşeşte să te acapareze şi să te fascineze cu obiectele sale din porţelan. E imposibil să rămâi insensibil la creaţiile Ilenei, căci bijuteriile ei din porţelan sau decoraţiunile de iarnă sunt originale şi poartă în ele o fărâmă din simţirile artistei. În plus, Ileana are o sclipire aparte în ochii ei şi vorbeşte cu atâta patos despre creaţiile sale, încât e imposibil să pleci cu mâna goală şi să nu îţi alegi măcar un obiect din produsele expuse spre vânzare. Artista a ales să ne vorbească în următoarele rânduri despre creaţiile sale, despre poveştile care stau în spatele acestor realizări, permiţându-ne ca pentru câteva momente să fim parte integrantă din universul său, unul plin de optimism şi unde e obligatoriu să ai inima deschisă dacă vrei să fii fericit.
Bijuterii din porţelan pictat cu aur şi decoraţiuni, concepute pe variaţiuni de teme
R: Se observă o evoluţie de la an la an în privinţa creaţiilor tale. Cu ce noutăţi te mai lauzi?
I.H.D.: Evoluţia mi se pare firească. Dacă nu este această evoluţie, cred că trebuie să te opreşti. Eu fac bijuterie, în general. Bijuterie de autor, piese unicat. Anul acesta am făcut piese micuţe. Am mers mai mult spre cercei pentru că lumea caută cadouri şi cadourile nu trebuie să fie neapărat investiţii foarte mari, trebuie să fie accesibile. Oamenii care caută lucruri unice vin la târgurile noastre tradiţionale şi caută ceva special. Eu lucrez bijuterie din porţelan pictat cu aur şi platină şi tot felul de pigmenţi care conţin materiale preţioase. Am făcut şi o colecţie de decoraţiuni pentru bradul de Crăciun, dar nu m-am putut abţine şi am lucrat pe 3 teme diferite. Am o temă pe care de peste 10 ani o tot exploatez şi explorez. Am sintetizat foarte minimalist în 12 desene, 12 ritualuri de sărbătoare pe care le-am găsit în toate zonele ţării, unele dintre ele au dispărut de foarte mult timp. Mă fascinează felul în care pot să dispară lucruri valoroase şi mă gândesc că într-un fel sau altul dacă le readucem în actualitate poate prind din nou rădăcini. Apoi, eu am o fascinaţie pentru pisici, le-am dedicat o colecţie. Eu, fascinată de ele, şi ele fascinate de bradul de Crăciun. O altă temă pe care de mulţi ani îmi doresc să o pun în practică şi anul acesta am reuşit: masca. Aceasta apare foarte mult în ritualurile româneşti din cadrul sărbătorilor de iarnă, mi se pare un produs venit din imaginaţia şi inteligenţa populară, incredibil, fascinant de expresiv. Chiar am găsit într-un studiu, într-o carte că masca simbolizează răul şi asta vine din dorinţa omului de a întruchipa răul mai urât decât crede el că ar fi ca să îl sperie. Să speriem răul cu rău. Omul din toate timpurile a vrut să ţină răul deoparte.
Obiecte cu… poveşti
R: Ce te inspiră cel mai mult? De exemplu, în bijuteriile create de tine?
I.H.D.: Acolo la bijuterii e destul de sinuos uneori, iar alteori e fascinant drumul meu. Mă inspiră cele mai neaşteptate lucruri şi cele mai neaşteptate trăiri. De exemplu, acum mai am piese dintr-o colecţie care se numeşte Umbre în deşert care s-a concretizat după 5 ani de la prima şi ultima mea vizită într-un deşert. Am trăit acolo o experienţă la care nu mă aşteptam. În sensul în care am ajuns într-un mare deşert iranian şi oamenii făceau picnic, femeile erau în ţinutele acelea negre din cap până în picioare, se ocupau de masă şi de copii, iar bărbaţii făceau un fel de sport cu nişte motociclete speciale pe dune. Urcau şi coborau pe dunele de nisip şi desenau tot felul de urme pe ele. Mie mi se părea foarte straniu, era o lume a lor şi o lume a femeilor. Erau foarte segregaţi şi ceea ce se întâmpla acolo era pentru mine şi fascinant, şi terifiant într-un fel pentru că îmi provoca o stare de frică, de anxietate. Totul părea nesigur pe nisipul cu motoarele acelea puternice. Dar ce a rămas în mintea mea după 5 ani, că m-a tot urmărit imaginea respectivă au fost dunele cu desenele respective. Nisipul era auriu în soarele puternic şi ei scormoneau nisipul şi scoteau nisip umed. Şi erau nişte desene extraordinar de organice şi de frumoase pe dune, de sus până jos. Şi eu am dus cu mine imaginea asta, a stat acolo 5 ani şi anul acesta am zis: gata, trebuie să fac ceva cu ea. Şi am făcut o colecţie de cercei pe care am desenat acele urme pe nisip. Mă inspiră foarte mult natura, am iarăşi nişte piese din colecţia Decupaje dintr-un peisaj ireal pentru că la felul în care noi acaparăm natura, tot mai mult şi mai mult, şi facem specii de plante şi animale să dispară zilnic, cred că la un moment dat omenirea va ajunge, sună foarte negativist, dar lumea va ajunge într-un punct în care ceea ce este acum va putea fi văzut doar în cărţi şi muzee. De fapt sunt bucăţi de porţelan din care am decupat o floricică, am scos-o şi locul acela e gol, doar aminteşte de floare. Eu întotdeauna încerc ca toate colecţiile să aibă un mesaj, să aibă un concept. Niciodată nu e ceva întâmplător. Adică, fac o formă frumoasă şi gata. Trebuie să aibă o poveste. Poveştile mele au întotdeauna genul acesta de preocupări. Mă preocupă foarte mult ce se întâmplă cu tot ce e în jurul meu, în special cu natura şi cu fiinţele care nu se pot apăra de noi, oamenii.
R: Şi tu eşti plină de poveşti…
I.H.D.: Mă inspiră şi copilăria mea care a fost de-a dreptul idilică, minunată. Toate poveştile copilăriei le port cu mine. De exemplu, colecţia de măşti vine din faptul că eu am crescut cu o scenetă de teatru popular care reproducea Naşterea Domnului, care se întâmpla cu oameni din sat. Eram mereu impresionată de măştile pe care ei şi le făceau, din toate resturile pe care le găseau în curte. Făceau nişte măşti foarte spectaculoase. Ştiu că mama săraca era îngrozită, nu-i plăceau deloc. Ei i se păreau urâte. Tot restul copiilor fugeau de ele, dar eu eram gură-cască să văd de la unul la altul ce au mai pus la mască, ce zorzoane.
Invitaţie într-un “alt univers”
R: Oamenii sunt dornici să afle poveştile acestea, să intre în lumea poveştilor tale?
I.H.D.: Da, oamenii care vin aici, e o nişă bineînţeles, cam toţi vor să afle ce e în spate. Ei vin mai mult pentru poveste. E o nevoie mare de poveşti în lume, e nevoie de optimism, de speranţă şi oamenii caută de multe ori inconştient, nici măcar nu îşi dau seama. Ajung aici şi îşi dau seama că e un alt univers, se simt inspiraţi să povestească şi să li se povestească. E frumos ce trăim noi aici.
R: Pentru 2025, ce poveşti îţi mai trec prin minte?
I.H.D.: Tot timpul am proiecte. De multe ori ele se modifică. Îmi doresc un 2025 mai cuminte, mai liniştit, 2024 a fost un an foarte greu şi tumultuos pentru noi şi cred că pentru toată lumea, inclusiv pe partea personală a fost un an greu. Îmi doresc pur şi simplu să pot să fac tot ce am în cap.
R: Ce le-ai transmite celor care iubesc ceea ce faci?
I.H.D.: Le-aş transmite să rămână cu sufletul deschis pentru că nevoia de frumos e acolo şi trebuie doar să îi dăm voie să se manifeste. Doar frumosul din jurul nostru ne poate face fericiţi, că e o fiinţă pe care alţii o ocolesc şi are nevoie de ajutor şi tu te poţi opri să îi oferi ajutorul, acel gest te va face fericit. Dacă vezi un obiect frumos să îl admiri cu toată inima, să nu laşi greutăţile vieţii să îţi obtureze sufletul. Să aibă inima deschisă şi vor fi fericiţi.