Biroul pentru Protecția Animalelor, confundat cu serviciul de ecarisaj

0
131

Cu toate că Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Maramureș a fost înființat de câțiva ani, în continuare populația nu cunoaște atribuțiile polițiștilor și-i confundă cu serviciul de ecarisaj.
Așa se face că oamenii legii primesc numeroase telefoane pentru ridicarea de pe străzi a câinilor fără stăpân, când astfel de obligații revin primăriilor.
Atribuțiile polițiștilor se referă la verificarea proprietarilor care dețin animale și identificarea cazurilor în care patrupedele sunt abuzate. În urma controalelor în teren, în primă fază oamenii legii informează populația cu privire la obligațiile pe care le au deținătorii de animale.
“Cea mai mare problemă este neștiința oamenilor cu privire la obligațiile lor în calitate de deținători de animale. După aceea, a doua mare problemă este indiferența autorităților cu privire la ceea ce trebuie să facă din punct de vedere legal pentru a rezolva problema cânilor maidanezi din Maramureș. În 90% din cazuri aplicăm sancțiunea avertismentului pentru că pe noi nu ne interesează să luăm animalul din gospodăria omului, ci ca omul să înțeleagă că are niște obligații pentru acele animăluțe și să aibă grijă de ele” – a explicat Marian Coșciug.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.