Asociația Pentru Dezvoltarea Maramureșului – APDM a continuat și în 2024 să promoveze și să susțină interesele tinerilor din județul Maramureș, în vederea creării contextelor de dezvoltare pentru aceștia, organizând evenimente și derulând proiecte din spectrul socio-cultural pentru aceștia.
„La final de an, analizând activitatea, putem zice doar că a fost un an încărcat, un an cu multe activități interesante, contexte de învățare, experiențe minunate și obiective îndeplinite alături de oameni extraordinari care au muncit și crescut împreună. Totalizând 10 proiecte proprii și participarea la alte 10 proiecte sau evenimente în parteneriat cu alte entități, APDM a reușit în 2024 să-și respecte scopul și misiunea”, specifică reprezentanții APDM.
Începutul anului 2024 a însemnat continuarea unei campanii din 2023, prin care au fost ajutate mai multe familii cu o situație financiară mai precară din zona de munte și deal a județului Maramureș. Alături de sprijinul partenerilor de la Dino – depozit de materiale de construcții și redacția eMaramures.ro APDM a ajutat 5 familii, bucurând atât sufletele celor mici, dar oferind și un mic sprijin părinților acestora.
Apoi, în februarie 2024, Asociația Pentru Dezvoltarea Maramureșului a creat primul turneu de Catan din Maramureș. O reușită din toate punctele de vedere. La turneu au participat 25 de persoane, câștigătorii fiind premiați de către Organizația de Management a Destinației Maramureș.
Începând cu primăvara, atenția și energia s-au focusat pe depunerea de proiecte și organizarea celui mai important eveniment al asociației. Maramureșul a fost gazda Festivalului „Pintea Viteazul”, un proiect complex care a avut în vedere mai multe activități:
– conferința „Am fost și-om fi”, în care istorici, profesori universitari și etnologi au vorbit despre ce a reprezentat Pintea pentru Maramureș și simbolistica lui din ziua de astăzi;
– un concurs de eseuri/picturi/desene/ poezii pentru elevii claselor 5-8 din județ;
– proiecția filmului Pintea;
– și o vizită tematică pentru câștigătorii concursului școlar, care a fost amânată pentru 2025.
Un alt proiect important a avut în vedere o companie de promovare a voluntariatului și de conștientizare a tinerilor privind anumite oportunități de dezvoltare pe care le au atât în Municipiul Baia Mare, cât și în județul Maramureș. Proiectul „Voluntar azi, voluntar mâine – ediția a II-a” a fost finanțat de Consiliul Județean Maramureș și a reprezentat un succes, ajungând la un impact triplu, față de cel fixat inițial.
Baia Mare, gazda festivalului modei
Baia Mare Beauty Fest, festivalul modei maramureșene, a fost realizat în parteneriat cu Kaira Models și a însemnat readucerea Băii Mari pe harta modei din România, dar și promovarea frumuseții autenticului maramureșean, conceptul evenimentului fiind TRADIȚIONALUL! Astfel, în 11 octombrie 2024, la Hotel Magus au fost prezente cele mai frumoase modele din nordul țării, designeri cu renume, meșteri populari, dar și pasionații de modă și frumos din Maramureș și împrejurimi!
La nici o săptămână distanță, în premieră pentru Baia Mare, a fost organizată Faza Locală a Campionatului Național de CATAN. „Dacă în primăvară a fost organizat un turneu amical de succes, am considerat că Baia Mare ar merita să trimită un delegat la Campionatul Național. Astfel, cei mai pricepuți și strategi jucători s-au întrecut pentru un loc la Faza Finală de la Sibiu, APDM participând și la această fază, având chiar unul dintre vicepreședinți calificați în cei mai buni 16 jucători din țară”, este caracterizarea altui proiect în care a fost angrenat APDM.
În noiembrie, APDM a reluat o campanie de informare privind importanța votului! Scopul acesteia a fost susținerea și încurajarea tinerilor să participe la procesul electoral.
A urmat un alt parteneriat frumos și important pentru tineri. A fost vorba de proiecția filmului „ENESCU, jupuit de viu”, capodoperă propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi și apreciați regizori români, premiat pe cele mai importante scene internaționale. Noua creație, primul film românesc despre viața lui George Enescu, a fost adusă în Baia Mare, în premieră, de un grup de inițiativă din mediul academic băimărean, oferind o reală oportunitate studenților, dar și pasionaților de artă și cultură. „APDM a făcut parte din grupul de inițiativă, fiind bucuroși că putem susține un asemenea proiect de o importanţă culturală capitală pentru tinerii maramureșeni”, este un alt proiect la care APDM a contribuit.
La final de an, tot alături de modelele Kaira Models, APDM a demarat proiectul “CUTIA MEA DE PANTOFI VA FI A TA!”, „un proiect venit din suflet pentru suflete, prin care în aceste zile împărțim bucurie acolo unde este cea mai mare nevoie de ea, în medii defavorizate, la familii cu situații precare”.
„Nu în ultimul rând, APDM a susținut și latura artistică, participând la final de an la Balul Maturității, organizat de Clubul Galactic Dance din Baia Mare.
Rezumând totul, 2024 a însemnat sute de ore de muncă, a însemnat zeci de proiecte realizate, dar și un context favorabil dezvoltării, dar și legarea unor strânse prietenii provenite din voluntariat! La final de an, nu ne rămâne decât să le mulțumim tuturor colegilor din asociație, partenerilor, sponsorilor, finanțatorilor și societății care ne privesc, ne urmăresc și contribuie la oferirea de contexte de și pentru dezvoltare! Sperăm să revenim și în 2025 cu cât mai multe proiecte dedicate tinerilor!”, au conchis cei de la Asociația Pentru Dezvoltarea Maramureșului.