ADI Deșeuri • Agenții economici maramureșeni sunt facturați cu o taxă care nu există!

0
404

ADI Deșeuri Maramureș a tras concluzia că “Drusal facturează ilegal agenților economici o taxă de 150 de lei/tonă”. Este vorba de extrataxa de depozitare, percepută de Primăria Oradea, până în luna septembrie.
“În urma unei decizii definitive a instanței, taxa a fost anulată. Drusal, care a fost parte în proces, știe că taxa nu mai poate fi percepută de la utilizatori. Persoanele fizice, pentru care situațiile de lucrări sunt avizate de ADIGIDM, nu mai plătesc din septembrie această taxă. Persoanele juridice, societăți private și instituții de stat, aflate în contract direct cu Drusal și pentru care operatorul refuză să trimită spre ADIGIDM avizarea cantităților pentru facturare, sunt încărcate ilegal cu această taxă inexistentă. Suprafacturarea agenților economici este o practică mai veche a operatorului. De mai bine de un an Drusal facturează pentru agenții economici cantități mult mai mari decât colectează. Operatorul are obligația să aibă cântar pe fiecare autospecială cu care ridică deșeuri de la agenți și să elibereze acestora bon de cântar pentru cantitatea ridicată. Agenții economici ar trebui să ceară stornarea facturilor pentru prestațiile efectuate începând cu luna octombrie și corectarea lor, prin anularea taxei speciale percepute” – au precizat reprezentanții ADI Deșeuri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.