Mai rar să fii încântat de o carte virtuală… de obicei, satisfacţia vine când răs-
foieşti, când simţi mirosul de tipar, de nou. Numai că viaţa îţi oferă surpri-
ze. Căutând de sărbători “adevărul” despre o anume reţetă veche de-a noas-
tră, din Maramureş, am dat peste această carte recent lansată, oferită gra-
tuit, online.
Am susţinut în mai multe rânduri că oamenii din muzeele Sighetului fac treabă, nu se joacă, se iau în serios. Nu fac figuraţie, nu le ajunge câte un Crăciun oficios, cu oaspeţi, ei nu vor să pară vii, chiar sunt. Cartea de faţă e o dovadă.
Se numeşte “Din bucătăria bunicii-reţete tradiţionale ilustrate pentru copii”, e semnată de Dănuţa Baboşan şi de Nicoleta Nemeş, sub auspiciile Administraţiei Fondului Cultural Naţio-
nal şi a Muzeului Maramureşan, scoasă la editura muzeului.
Din poziţia de bărbat care nu se teme de tigaie nici măcar atunci când e în mâna soţiei, dar şi din poziţia de puşti crescut cu reţete tradiţionale maramureşene, ba chiar multicultural- maramureşene, am parcurs cu drag cartea. Căutam babaika… aici am găsit chiar două variante, ce-i drept niciuna nu era ce aveam eu în farfurie. Dar nu are importanţă, frumuseţea e în diversitate!
Şi te pui pe răsfoit. Cu pretextul “neseriozităţii”, a unei prezentări ca pentru copii, autorii au adunat reţete vechi de pe Valea Vişeului, din comunităţi româneşti, maghiare, evreieşti, ucrainene sau ţipţereşti. Unele au gustul întipărit pe creier, din copilărie, cum sunt Hrenzăle (hremzli de la evrei, plăcinţele de cartofi cu ou şi făină). De existenţa altora ai uitat efectiv (mâncăruşă cu tocană). În cazul unora, te atrage numele verde moroşenesc. Cât de frumos sună Păstăi aite cu coleşă? Sau Pui oloieţi? Harangauă pe priznele? Unele sunt deja pe lista „de încercat”. Scoverze de mălai. Pogăcele.
Multiculturalismul iese la suprafată, evident: Kribenihalusckhen sau Grenadirmars de la
germani, Langos sau Derelye ungureşti, ori amintitele Bobâlci/Babaika ori Gogoşile de Hanuka evreieşti. Altă revelaţie, din copilărie? Aranygaluska. Oamenii aceştia au scotocit prin istoria culinară a Maramureşului şi au redescoperit felii delicioase de istorie. Nu, is-
toria nu se face numai în şantiere arheologice, asta pentru cei ce dau din mână sau minimalizează un efort de gen. „Din bucătăria bunicii” e o apariţie de care nici n-am ştiut că şi cât este (de) necesară pentru păstrarea identităţii Maramureşului, practic ar trebui să se găsească pe raft, în fiecare bucătărie ce se respectă. Da, printre ingrediente, prafuri, cântare, mojare. Acolo îi e locul!
