Controale DSV Maramureș
În perioada 27 noiembrie – 23 decembrie, oficialii Direcției Sanitar-Veterinare Maramureș au efectuat numeroase controale în județ, pentru a identifica eventualele nereguli, în urma cărora s-au aplicat amenzi de peste 450.000 lei și aproape 200 kilograme de carne au fost retrase de la comercializare.
”În unitățile de alimentație publică, precum restaurante, pizzerii, catering, fast-food, laboratoare cofetărie/patiserie, pensiuni sau patiserii au fost efectuate 140 de controale. La unitățile înregistrate sanitar-veterinar pentru producerea și comercializarea alimentelor (carmangerii, măcelării, depozite alimentare, supermarketuri, magazine alimentare) au fost efectuate 176 de controale. În urma controalelor, cele mai frecvente neconformități identificate sunt: deficiențe de igienă a spațiilor, depozitare necorespunzătoare, alimente expirate” – a declarat Vasile Pop, directorul adjunct al DSV Maramureș.
Au fost aplicate 67 de sancțiuni, din care: 35 de amenzi, în valoare de 496.800 lei, și 32 de avertismente. Au fost retrase de la comercializare 167,98 kg alimente din care carne și produse de carne 123,18 kg, pește și produse din pește – 44,8 kg. De asemenea, în perioada menționată au fost efectuate și 483 de examene trichineloscopice.