La un moment dat, aveam impresia că olarii din Săcel, din familia Cocean, cei cu ceramica simplă, în genul dacilor, renunțaseră. Fusese doar o întrerupere, dată de… nevoi, de capitalism, de supraviețuire. Au revenit în forță. Cel de-al 12-lea meșter din familie, Tănase Cocean, are 34 de ani și ne invită în atelierul său, ne explică, ba tot face o oală, povestind.
„Eu am învățat meșteșugul de mic, practic, am crescut în atelier, mă jucam cu lutul, ori pe uliță cu copiii. 20 de copii și-o minge spartă, nu erau multe variante atunci. Mi-a plăcut lutul, mă jucam, între tata și bunicul, care lucrau. Uite, asta e roata mea de olar, din copilărie, mi-a dat-o tata drept zestre. Deci, la început, m-am jucat. Apoi am început să meșteresc cu-adevărat. Fac aceleași obiecte, nu am schimbat nimic, singura evoluție e că eu lucrez cu publicul. Facem împreună o oală, o semnăm, o ard în cuptor și apoi se poate folosi. E altceva, nu s-o cumperi, ci s-o faci tu!
Este destul lut în deal. Într-un singur loc, un anume lut, o argilă ce se găsește între 8 și 12 metri adâncime, doar acela e bun. Parcă e gras, parcă are grăsime în consistență. Calitatea acestui lut face ca aceste oale să poată fi folosite, să nu fie doar artizanat, să fie practice. E vechea ceramică dacică, meșteșugul e de la străbunici, sunt a 12-a generație. Nu doar turiștii, ci și localnicii folosesc în continuare ceramica mea, sunt învățați cu oalele. Dar nu sunt alți meșteri, munca cu lutul e grea. Modelul de pe oale e tot cel vechi, dacic, simbolizează dinții de lup și corpul șerpuit al stindardului dacic, ce unduiește ca apa. Mă întrebați de desfacere. Eu vând de aici, din atelier. Colaborez cu pensiuni, cu muzeul din Sighet.
Mai vin turiști, tocmai am avut o clasă de copii cu Școala Altfel. Am fost și la câteva târguri demult, cu tata, dar e pierdere de vreme. De când am revenit de afară, nu mai… ba da, o dată, la Romexpo. Nu fac stoc, nu vreau. Azi am făcut 4 oale până ați venit, până în ora 12. Vreau să fac puțin. Și bun. După mine, în urmă, vin doi feciori, a 13-a generație, sunt de un an și de 6 ani. Nu vreau niciun ajutor, nici local, nici de stat, vreau să fiu lăsat în pace. Să-mi dea pace.
Ca să fac atelierul aici, am fost plecat cu familia și cu tata ani buni, peste zece, în Germania, la muncă. Nu din oale am făcut casa, atelierul… în realitate, nu se poate trăi din asta. Nu e un venit care să întrețină familia. Ceramica dă satisfacția sufletului, că faci ce au făcut generații și generații, nu venit. Vin oamenii și văd meșteșugul de sute de ani, meșteresc cu copiii pe lângă mine” – ne spune Tănase Cocean.
Și da, au apărut la un moment dat în zonă și a 11-a și a 13-a generație de olari, atelierul s-a umplut, era plin de viață. Și ai înțeles că, cel puțin acolo, meșteșugul va avea viitor. În alte părți nu. Aici, evident, da.
