Vineri, 27 decembrie, în jurul orei 10, în zona Pasului Neteda, din apropierea pârtiei de schi din Cavnic, o echipă de jandarmi montani a surprins un bărbat care abandona un frigider vechi la liziera pădurii, lângă marginea drumului.
Întrebat despre fapta sa, bărbatul a recunoscut că este un frigider vechi, pe care nu îl mai folosește și s-a gândit să-l arunce. Persoana a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 10.000 lei.
În zona respectivă au fost identificate frecvent deșeuri menajere deși nu este un spațiu amenajat în acest sens.