Asociația ASSOC • Bătrânețea – un dar al vieții, o lecție de iubire și empatie

0
37

Bătrânețea este o perioadă a vieții la care fiecare dintre noi visăm să ajungem. E un drum pe care, dacă avem noroc, îl parcurgem cu speranță și dorința de a ne bucura de fiecare clipă, alături de cei dragi.
Însă realitatea multora dintre vârstnici este una grea, o poveste de tăcere, singurătate și lupte nevăzute.
“Astăzi și nu numai, indiferent de uniforma pe care o purtăm sau meseria noastră, să privim puțin mai atent în jur. Poate fi bunica din vecini, pensionarul din magazin sau bătrânul care se așază tăcut pe o bancă din parc. Sunt oameni care, uneori, par invizibili, dar în spatele acestor chipuri brăzdate de timp se ascund povești de viață și nevoi care ne cer implicarea: pierderea celor dragi, neputința fizică, lipsuri materiale sau izolarea. Cu sprijinul Asociației Femeilor Ortodoxe Mironosițe, împreună cu echipa formată din Bîrle Flavia – asistent social, Dragoș Ciprian – asistent medical și Anamaria Petrean – șef serviciu, am reușit să alungăm singurătatea din sufletul a 30 de vârstnici. Prin relații de prietenie, sprijin practic și emoțional, le-am înseninat zilele și le-am redat speranța. Am oferit pachete alimentare, tocmai pentru a-i ajuta de sărbători, i-am ajutat să-și monitorizeze sănătatea și am fost alături de ei pentru a le oferi o mână de ajutor. Am fost întâmpinați de fiecare dată cu zâmbete calde, mâini tremurânde și priviri pline de recunoștință. Am învățat atât de multe din înțelepciunea lor, iar fiecare întâlnire ne-a îmbogățit sufletește. Ne bucurăm că am reușit să aducem zâmbetul pe chip, unei vârstnice prin achiziționarea unui televizor, cu ajutorul unei donații. De fiecare dată suntem bucuroși că avem ocazia să îi ajutăm și să le fim alături când trec prin momente mai dificile” – spun reprezentanții Asociației Assoc.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.