Să râdem de ei, înainte să râdă ei de noi!

0
33

Hopa… nota de plată

Zice edilul cel mare. „Am promis, am jurat chiar, să fac tot ce îmi stă în puteri pentru bunăstarea și dezvoltarea acestui oraș, iar asta înseamnă și să propun și să susțin oameni competenți și serioși în fruntea administrației locale”. Primeşte răspuns, nu? „Bunăstare înseamnă a jecmăni oamenii cu tarifele locurilor de parcare? Domnule, nu toată lumea are salariul tău…Chiar nu vă e rușine?” Altul, că cel dinainte era subiectiv? “Bine că știți să măriți toate taxele da ce oferiți în schimb? Am înțeles, măriți abonamentul pentru parcare, dar locuri de parcare mai faceți? Plătesc 400 de lei și când merg la muncă sau undeva tot nu am loc de parcare…. Voi gândiți înainte sa faceți ceva? Vreți să faceţi abonamente la zone roșii, dar vă gândiți că nu toți avem salariul dvs sau a celor care au votat aceasta minunăție…!? În loc să fiți pro băimărenilor sunteți contra! Să vă fie rușine!”

Ca la piaţă. Îndrumar de “citit” evenimente politice

Se ia o mână de politicieni panicaţi că-şi pierd sursa de trai bun şi c-or trebui să meargă la serviciu. Ca noi, proştii. Li se dă ţara pe mână. Să facă ceva, ce se mai poate, să nu redevenim ţară bananieră cum am mai fost când aşteptam luminiţa de la capătul tunelului. Ce fac Domniile lor?
Unii se dau virgini, se ofuschează, se dau jigniţi, se supără, se împacă. Alţii au cereri nejustificate, la procentul lor, să se facă ordine în Stat, da’ amu’-amu’, că au treabă. Mno, care e adevărul? Adevărul e că ei negociază! Şi încearcă să se anuleze reciproc, dar nu cât să nu mai aibă cu cine. Cei de stânga dar europeni vor să negocieze cu facţiunea „benefică lor” de la liberali. Fără Ciucu, fără Bolojan, „cu pediştii noştri”… Cei de dreapta vor Cerul şi Pământul, dacă tot e vremea colindelor. Liberalii nu ştiu ce vor. Ba da, la Putere. Cei mai fireşti sunt udemeriştii care sunt destinşi, ştiu că vor fi la putere şi pot gândi firesc, logic. Dincolo?! Partidul lui guru Călin vrea la guvernare dar pune condiţii, partidul de metal valoros deja a cerut să facă Guvern, are şi prim ministru, partidul zeiţei vânătorii tace, probabil au luat calmantele şi încă nu s-au prins de mişcări.
În tot acest peisaj trist, în care auzim ba de Grindeanu premier, ba de Crin Antonescu unic candidat la preşedinţie, noi ne crucim. Ar trebui să fim atenţi la brad, la shopping, la cărnaţi, să nu se afume prea tare. Ne ferim de ploaie. Da’ ne bucurăm că nu-i frig, c-o ia razna centrala termica. Se scumpeşte carburantul a treia oară într-o singură lună, dar vorba aia, altfel bagi benzină de 50 de lei când ştii că ai intrat în Schengen! Am mai avea de scris scrisoare lui Moşu’, dar nu ştim dacă poate duce câte avem să-i spunem, va trebui să-şi bage psiholog în ajutor, ba poate şi un recenzor A.I. care să oprească blestemele şi înjurăturile la adresa guvernanţilor. Cum procedăm cu scrisoarea? Ca-n bancuri.
„Dragă Moşule, anul ăsta am fost obraznic, am făcut multe prostii dar mi-a plăcut, nu regret nimic. SĂ nu-mi aduci nimic. Grasule!”. Sigur, la politicieni va fi puţin nuanţat. „Anul acesta am minţit enorm şi nu am de gând să mă ţin de nici o promisiune. Am făcut prostii şi Doamne dă sănătate ANI, DNA şi etc, pentru că dorm în papucii Statului. Mi-a plăcut, nu regret, promit să mai fac. SĂ nu-mi aduci nimic, mi-am luat singur! Grasule ca mine!”

Postaci din toate ţările, mâna pe carte!

OK, lingău-postatul e sarcină de partid sau de servici, am înţeles. Dar sortaţi un pic? Nu de alta, dar vă aduc deservicii. Ştergeţi mesajele aspre…în regulă, cele porno e firesc, dar nu şi cele ce vă deranjează, doar sunteţi persoane publice. Dar un comentariu gen „Dumnezu săte ajute itot ce faci și pe familiat domu săi bicvteze cu sînatate” nu te ajuta. Dacă nu puteţi, daţi înainte cu „Mult succes” sau cu „Doamne ajută”, ori cu „Felicitări”, ca să ştim care e om, bot, ro-bot sau doar prost. Uite contraexemplu. Cum face omul să-şi zică păsul dar să nu fie şters, blocat, boicotat. Pagina preşedintelui guru, da? „Eu vă susțin – să dea Dumnezeu să n-ajungeti presedintele nostru!” Bine aşa? Facem pace de sărbători şi ne înjurăm măcar două zile pe ritm de colinde?

Lauda de sine, justificată?

„La ședința Consiliului Reprezentanților Unionali, am subliniat: în alegerile de anul acesta, județele din etnosporă au obținut rezultate remarcabile. În trei județe, am revenit în consiliile județene prin forțe proprii, iar în aproape fiecare localitate am crescut numărul voturilor. Rezultatele guvernamentale ale UDMR sunt mult mai vizibile în comunitățile etnice dispersate. De aceea, este esențial ca UDMR să revină la guvernare pentru ca localitățile noastre să continue să se dezvolte.” Şi uite-aşa am mai învăţat un cuvânt nou, ba uite de la cine l-am învăţat! Etnospora, adică zonă cu gruupuri izolate de maghiari unde procentul lor este foarte redus. Tot e ceva, că ne-am lămurit cu Dia-Spora. Da’ de ăştia, etno, sunt mai OK.

Bota-n baltă. Dar constant

Asta e, când ai fost politician sau ceva de gen, ai fost la cald şi la călduţ, mai vrei da’ nu-i de unde. Tonul e amar. “Dacă bucureştenii l-au ales de două ori pe acest primar “catastrofă” , de ce nu l-ar alege şi de preşedinte? Că tot ne place să ne batem joc de noi”. Nu că ne-ar plăcea de Nicuşor în general şi nici ca preşedinte, cât că de-l comparăm cu alternative tuciurii ori pe cai albi pe pereţi ori cu distruşi cu cearcăne de-ţi poţi pune halba de bere pe ele, matematicianul e un dulce! Apoi, să nu uităm că luat aşa, la grămadă, a avut cel mai mare număr de voturi din România, la locale. Voturi exprimate, date direct, nu procente din vot exprimat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.