– Urmare din nr. 10532/14 decembrie 2024 –
Încă din 1973 când a venit la Cluj ca episcop-vicar, părintele Justinian Chira s-a putut bucura de colaboratori destoinici. Unul dintre ei era preotul Simion Felecan, pe acea vreme, diacon. Mai târziu, părintelui Simion i s-a alăturat și nepotul episcopului Justinian, părintele Iustin Tira.
„Eu am fost angajat prima dată ca secretar de cabinet la Înaltpreasfințitul Teofil Herineanu și după aceea am fost diacon, am stat 10 ani la catedrală. Și în timpul cât am fost diacon, în 1973, el a fost ales episcop-vicar, eu am fost diaconul de ceremonii, cel care am organizat ceremonia de hirotonie la catedrală și pe urmă am fost împreună. Eu mergeam cu el la sfințiri de biserici pentru că eu cunoșteam deja rânduiala foarte bine, se baza pe mine și mă duceam. În primii ani am fost aproape în fiecare duminică cu Preasfințitul Justinian, până când a venit și nepotul dânsului, părintele Iustin. După câțiva ani a venit și dânsul diacon la catedrală și eram colegi, mergeam împreună. Ne împărțeam, eram mai mulți diaconi. Când mergeam cu ÎPS Teofil, când cu PS Justinian. Era o bucurie să îl însoțești. După ce m-a hirotonit în 1973, după vreo 3 luni până ce s-a așezat, s-a organizat puțin, i-am organizat eu locuința, eram atunci și administratorul imobilelor mitropoliei actuale”, a continuat amintirile, părintele Simion Felecan.
La scurt timp după ce părintele Justinian fusese instalat ca episcop-vicar la Cluj, părintele Simion a fost sunat de ierarh și invitat la o plimbare prin librăriile din oraș. A rămas impresionat de cultura episcopului, dar și de legăturile sufletești pe care acesta le avea cu mari personalități din lumea culturală.
„La un moment dat, m-am trezit cu un telefon. Era Preasfințitul Justinian și mă întreabă: ce faci, dragule? Îi răspund: ce să fac, acasă cu copiii. Atunci părintele Justinian continuă: Nu ai vrea să facem puțin o plimbare prin librăriile din Cluj-Napoca? Îmi e atât de dor de librării, nu am ieșit deloc. Cum să nu?, îi dau răspunsul. Abia am așteptat. Și ne-am luat amândoi de braț, că nu mergea singur, nu avea voie să meargă singur pe stradă. A fost o bucurie. Am mers la librăria Universității, la librăria Coșbuc, am colindat toate librăriile și ne-am întors acasă cu o traistă de cărți. A fost o bucurie. Nu exista o carte de teologie în librării atunci. Am cumpărat Blaga, atunci apăruseră scriitorii consacrați. Îmi amintesc că pe Miron Radu Paraschivescu și Geo Bogza, pe acești doi mari scriitori i-am cunoscut chiar în casa Preasfințitului. I-au făcut o vizită amândoi venind de la mănăstire de la Rohia, au vizitat Rohia și au poposit la reședința Preasfințitului. Acolo au și dormit. Seara m-a chemat Preasfințitul Justinian, mi-a spus: vino te rog, să cunoști doi oameni. Nu mi-a spus cine. Și când am intrat erau acești doi mari scriitori. Atunci i-am și văzut pentru prima și ultima oară. Și avea foarte multe legături cu oamenii mari, celebri, cu scriitori, personalități. Între timp a trecut pe acolo și poetul Ioan Alexandru, prietenul meu, scriitorul George Bălan, profesor universitar la București. S-au perindat pe acolo pe la Rohia cea modestă, cea pură, cea simplă, dar plină de duh și adevăr, Rohia pe care noi am cunoscut-o într-o mănăstire făcută numai din lut și din scânduri, stăreția era făcută la fel, din lut era făcută, apa era adusă de jos, unde s-a pus o altă vatră. Nu știu dacă știți că la Rohia pentru a se continua viața mănăstirească au venit mai mulți după război și au trebuit să își facă niște chilii, dar pe altă vatră, mult mai joasă, mai jos. Sus unde era stăreția era doar un dinte de munte, o piatră, pe ea s-a făcut mănăstirea. Asta era atmosfera de la Rohia”, a completat șirul amintirilor, preotul Simion Felecan.
(va urma)
