În România, germenii democrației au apărut în ultimele zile ale lui decembrie 1989, pe fondul vidului de putere, creat prin dispariția cuplului ceaușist, simbolul dictaturii comuniste. Tânăra și firava democrație a primit botezul legalității în urma alegerilor prezidențiale și parlamentare (Adunarea Constituantă) în primăvara anului 1990 și ulterior, 1992. La vremea respectivă, românii habar nu au avut că democrația este un concept ce apare într-o anumită conjunctură, însă trebuie consolidat, încât să evolueze progresiv, să devină funcțională în interesul poporului. În iureșul evenimentelor, aproape doi ani democrația s-a aflat în pericol, determinat de conflicte sociale și numeroase stări de incertitudine. De teama renașterii partidelor istorice, conduse de lideri reveniți din exil, la prezidențialele din anii menționați, vot majoritar și pozitiv a primit numai fostul președinte I. Iliescu. La vremea aceea altă soluție nu era, pentru că gena comunismului a făcut parte din ADN-ul majorității românilor. Deși simbolurile comunismului nu mai sunt, structurile sale administrative au rămas intacte până în zilele noastre. În perioada mandatelor, în număr de șapte, revenite celor patru foști președinți, democrația nu a progresat, nu s-a maturizat și a rămas tot infantilă. Votul acordat în primul mandat președinților a însemnat speranță, iar al doilea, a fost negativ, îndreptat împotriva adversarului. În lipsa maturității, cu recentele alegeri prezidențiale, democrația noastră originală a eșuat lamentabil și a dat-o rău în bară. Iar în fața presei și opiniei publice, cel puțin din Europa, s-a făcut de “țâdulă”, adică de râs. Dacă serviciile secrete nu au fost capabile să blocheze atacul cibernetic al rușilor, lansat în campania electorală, logic ar fi să se lase de meserie. Nu cred într-un astfel de scenariu, Iohannis a făcut presiuni asupra CCR să anuleze alegerile din primul tur, încât să-și poată prelungi mandatul și implicit traiul bun de la Cotroceni. La tehnologia informației nu mă pricep și nu prea mă interesează. Totuși pentru a înțelege cum TikTokul ar fi putut mie, ca cetățean obișnuit, să-mi influențeze votul, am apelat la tineri pricepuți în domeniu. Fără prea multe explicații, am ajuns la concluzia că războiul hibrid s-a lipit de prostia și ignoranța multor alegători din țară și diaspora. Oameni care nu știu nici măcar cum arată Constituția, că de atribuțiile președintelui nu poate fi vorba. Nu mă mir că analfabetismul funcțional s-a extins inclusiv cu ocazia alegerilor. Fenomenul s-a manifestat prin capacitatea de percepție redusă a două evenimente de importanță națională, ale căror rezultate urmează să croiască drumul societății în perioada definită de Constituție. Lipsa de cultură politică a unei părți din populație, la fel ca un spirit critic slab dezvoltat, denotă eșecul politicilor educaționale mai bine de trei decenii ale democrației românești. Cetățenii nu sunt capabili să înțeleagă mecanismele sociale și politice ale statului. Au primit drept de vot și alte libertăți politice, dar nu au fost învățați să le folosească în mod eficient. Mersul la secțiile de votare nu este o plimbare obișnuită, nici prilej de a ieși din casă într-o duminică destinată alegerilor. Din contră, ele sunt sedii oficiale, unde alegătorii au obligația să meargă informați, să fie responsabili și conștienți de importanța votului, să analizeze, să compare, iar în campania electorală să nu se lase manipulați de politicieni și mass-media. Absenteismul de la urne și manipularea sunt forme indirecte de atac împotriva democrației specifice oamenilor dezinteresați de lumea în care trăiesc. Cât privește alegerea președinților, poporul le-a dat votul, în speranța că, în anii democrației, va trăi mai bine în liniște și pace. Ca simplu cetățean, în președinți am văzut niște personaje simbolice, iar de pe urma prestației lor, nu am trăit nici mai bine, nici mai rău. Mai mult, de fiecare dată, prezidențialele au fost însoțite de scandaluri și suspiciuni de fraude electorale. Iar rezultatul lor, în loc să cultive unitatea, a învrăjbit societatea. Actualele prezidențiale m-au convins să renunț la ideea că președintele ar trebui să aibă puteri sporite în timpul mandatului. Alegerea lui de popor a eșuat și președinția trebuie lămurită de Parlament, așa cum are loc și în alte țări europene. Păreri despre parlamentare, formulate la baza societății, cu altă ocazie.
prof. Vasile ILUȚ
